Normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat permit acordarea de sprijin pentru producătorii care utilizează combustibili fosili dacă acest sprijin este necesar pentru a evita întreruperile în aprovizionare sau dacă aceşti producători îşi reduc emisiile poluante prin îmbunătăţirea eficienţei. 

Avocatul Sam Bright de la cabinetul ClientEarth susţin că timp de peste un an a investigat practicile autorităţilor bulgare de a obliga compania naţională de electricitate NEK precum şi companiile de distribuţie să cumpere toată electricitatea produsă la centralele de cogenerare care produc atât energie termică cât şi electrică. ClientEarth susţine că aceste subvenţii încalcă normele europene iar centralele respective nu îndeplineau normele pentru a putea primi subvenţii. 

"Bulgaria acordă acestor centrale subvenţii incorecte şi ilegale, care au drept scop susţinerea termocentralelor şi întârzie tranziţia de la combustibili fosili la energia curată", a declarat Sam Bright. Acesta a adăugat că împreună cu colegii săi a făcut o estimare conservatoare a subvenţiilor acordate între 2007 şi 2016 adăugând că suma finală ar putea fi mai mare. 

În replică, ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova s-a declarat încrezătoare că Executivul comunitar nu va identifica nicio ilegalitate. "Până acum nu am văzut nicio obiecţie, inclusiv din partea Comisiei Europene", a declarat Temenuzhka Petkova. 

Dacă Executivul comunitar va descoperi că aceste ajutoare au fost acordate ilegal, poate ordona autorităţilor de la Sofia să le recupereze. 

Comisia Europeană nu a luat însă o decizie cu privire la o altă plângere depusă de ClientEarth în luna aprilie şi care vizează permisele de poluare acordate de Bulgaria pentru patru termocentrale. În acea plângere, ClientEarth susţine că cele patru termocentrale, care au primit permise de poluare în valoare de 197 milioane de euro pentru perioada ianuarie 2013-decembrie 2020, chiar dacă nu îndeplineau toate criteriile necesare. 

Comisia a confirmat că analizează această plângere şi va analiza orice sesizare viitoare.

AGERPRES