Vineri, 18 iulie, în prima zi după eliberarea sa, Elena Udrea a făcut primele declarații, după ce a petrecut exact 24 de ore în compania familiei sale.
La scurt timp după prânz, fostul ministru al Turismului a ieșit din casă însoțită de fiica ei, Eva Maria, și de partenerul său, Adrian Alexandrov.
Cum își petrece Elena Udrea prima zi de libertate
Elena Udrea a povestit că vor merge în oraș, să facă cumpărături, pentru că nu avuseseră nimic pregătit. Aceasta a adăugat că intenționează să se întâlnească cu prieteni, iar Eva, fiica ei, era fericită să își revadă toți amicii care așteptau să o vadă pe mama ei.
Fostul ministru a spus că își va petrece vacanța cu Eva înainte de începerea clasei I, iar apoi plănuiește să revină în mediul privat, ocupându-se de afacerile familiei și implicându-se activ într-o asociație non-guvernamentală care sprijină reintegrarea persoanelor eliberate din închisoare.
„Mergem prin oraș, la cumpărături, nu am avut de niciunele, nici periuță de dinți, nici demachiant, lucrurile minimale, pentru că de atâtea ori am zis că vin și nu am venit, și acum am zis să nu mai pregătim nimic. Ne ducem în oraș, apoi să ne întâlnim cu niște prieteni. Eva este fericită să ne întâlnim cu toți prietenii ei pentru că toți așteptau să o vadă pe mami. (…)
Vacanța o să mi-o petrec cu Eva, înainte să înceapă clasa I și apoi cu siguranță că îmi voi continua activitatea în mediul privat, afacerile familiei și să mă implic foarte mult într-o asociație non guvernamentală pentru sprijinul reintegrării persoanelor care au fost la închisoare”, a declarat ea, potrivit Cancan.
În legătură cu locuința sa, Elena Udrea a mai spus că se obișnuiesc treptat cu noua viață, iar după ani petrecuți într-un spațiu restrâns, totul li se pare acum mult mai mare.
„Suntem bine! Ne-am obișnuit. Totul ni se pare mult mai mare după ani în 20mp. Acum totul ni se pare mult mai mare. A fost frumos, am stat împreună”, a afirmat aceasta.
Eva Maria, care are aproape 7 ani, și-a exprimat prima reacție.
„M-am bucurat să o văd pe mama”, a declarat fetița după ce Elena Udrea a fost eliberată.
Tribunalul Prahova a respins contestația DNA privind decizia de eliberare condiționată a Elenei Udrea
În altă ordine de idei, amintim că Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de DNA și a confirmat decizia de eliberare condiționată a Elenei Udrea, care a îndeplinit perioada minimă de detenție și a avut un comportament ireproșabil în închisoare. Prejudiciul de aproape 7 milioane de lei din dosarul „Gala Bute” este garantat prin sechestrul instituit pe proprietățile sale.
Tribunalul Prahova a validat joi hotărârea Judecătoriei Ploiești de a acorda liberarea condiționată fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, în dosarul „Gala Bute”. Contestația depusă de DNA Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată, iar decizia este definitivă.
Pe parcursul procesului, apărătorii Elenei Udrea au evidențiat că aceasta a executat perioada minimă a pedepsei și a avut un comportament exemplar în penitenciar, contribuind chiar la sprijinirea personalului educativ. Mai multe puteți citi aici.