BREAKING NEWS Noua Halep rupe totul în București: S-a calificat în finala Bucharest Open
Reușită fabuloasă pentru noua Simona Halep a tenisului românesc. A reușit un turneu fabulos la București, unde și-a îngenuncheat toate adversarele. A mai făcut o victimă și e deja în finala Bucharest Open.
Patricia Ţig este singura româncă rămasă în competiţie și a reușit calificarea în finala probei de simplu la BRD Bucharest Open după ce a învins-o pe germana Laura Siegemund, favorita numărul 6, cu scorul de 6-3, 6-1.
În partida care a durat o 1 oră şi 28 de minute, jucătoarea română a reuşit 15 lovituri câştigătoare, faţă de cele 19 ale adversarei, şi a făcut 12 greşeli neforţate, în comparaţie cu cele 28 ale Laurei Siegemund. De asemenea, Ţig nu a servit niciun as şi nu a făcut nicio dublă greşeală, în timp ce jucătoarea germană a realizat 2 aşi şi a făcut o dublă greşeală.
Ţig este a treia jucătoare română care atinge finala competiţiei găzduită de Arenele BNR. Celelalte două care au ajuns în utimul act au şi câştigat trofeul, Simona Halep în 2014 şi 2016, respectiv Irina Begu în 2017.
Aceasta este a doua finală din cariera jucătoarei române după cea din 2015 de la Baku, unde era învinsă de sportiva rusă Margarita Gasparian (scor 6-3, 5-7, 6-0).
Ţig, în prezent fără clasament după ce a născut la începutul acestui an, a reuşit a şaptea victorie consecutivă la actuala ediţie a turneului bucureştean, având în vedere că a venit din calificări.
Laura Siegemund câştigase cele două întâlniri precedente cu Patriciţia Ţig, ambele disputate în 2016. În primul tur la Charleston, jucătoarea germană se impunea cu 4-6, 6-3, 6-3, iar la US Open, tot în turul I, cu 3-6, 6-3, 6-2.
Prin calificarea în finala turneului BRD Bucharest Open, Patricia Ţig şi-a asigurat 21.000 de dolari şi 198 de puncte WTA.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





