Potrivit celor spune de România TV, medicii au anunțat cauza morții actorului Costin Mărculescu. În urma autopsiei aceștia au descoperit că Mărculescu a murit din cauza unui infarct.

Cum a intrat la actorie

„Tata a fost sudor, mama lucra la poşta, nu aveam pile deloc. Dar domnului Dem Rădulescu i-au plăcut monologul şi povestirea pe care le pregătisem. A fost atât de impresionat de mine încât a râs. Să îl faci pe Dem Rădulescu să râdă e ceva. Şi, am aflat de la Horaţiu că m-a remarcat atunci şi i-a spus să vin peste doi ani. Şi, în 89, am intrat, al treilea din patru locuri”, povestea Costin Mărculescu.

Nu a putut sta departe de certuri

Costin Marculescu a fost una dintre cele mai cunoscute persoane din show-bizz, reusind de fiecare data sa iasa in evidenta prin activitatea sa, sau prin scandalurile in care a fost implicat.

Ella Nae, cea care i-a fost soţie lui Costin Mărculescu timp de două luni, s-a certat dur cu acesta în direct, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

„Nu puteam să dau în ea, că e soţia mea şi e femeie, o iubeam şi poate o mai iubesc. Niciodată n-am jignit-o, n-am dat în ea, n-am ridicat tonul la ea. Nu i-am dat bani, dar a avut toate uşile deschise din România datorită numelui meu. Am cheltuit 6-7 mii de euro cu ea în două luni: 2500 euro silicoanele, 1000 de euro acid hialurionic, 3-400 de euro în buze, dantură făcută la un prieten evreu. Ea nu a adus nici un ban în casă în ultimele 2-3 luni”, mărturisea atunci actorul.