BREAKING NEWS: Criminalul de la Caracal a povestit cum a ucis-o pe Alexandra!
Criminalul de la Caracal a povestit cu lux de amănunte cum le-a ucis pe Alexandra şi Luiza. Astfel, Gheorghe Dincă a dat în detaliu amănuntele despre modul în care a comis cele două crime.
Gheorghe Dincă și-a recunoscut faptele în timp ce era acasă împreună cu anchetatorii, în timpul de noi percheziții. El ar fi spus că, după ce le-a ucis pe fete, le-a ars. Pe Alexandra a ucis-o după ce și-a dat seama că tânăra a sunat la 112, spun surse din anchetă pentru G4Media.
Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, și-a recunoscut, în urmă cu puțin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei Măceșanu (15 ani), cât și al Luizei Melencu (18 ani), a declarat avocatul din oficiu al bărbatului. Suspectul ar fi spus însă că fetele ar fi venit de bună voie pentru a întreține relații sexuale. El a mai spus și că le-a bătut pe cele două adolescente.
Deocamdată nu se știe dacă autorul a anunțat și unde sunt cadavrele, pentru că până acum anchetatorii nu au găsit vreun corp, ci doar urme umane.
Însă, imediat după declarația avocatului, acesta a mers alături de anchetatori la o groapă de gunoi aflată la 300 de metri de casa suspectului principal.
Gestul bărbatului de 66 de ani de a recunoaște cele două crime a venit după ce, dimineață, legiștii au confirmat suspiciunea anchetatorilor, după primele rezultate ADN: oasele găsite în curtea lui sunt de om.
De asemenea, hainele, bijuteriile și firele de păr descoperite în mașina și casa suspectului sunt ale Alexandrei.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.