Dobânzi mici și monedă puternică înseamnă o combinație imposibilă. O arată și evoluțiile din România ultimelor luni.

Dacă dobânda medie ROBOR (la care băncile se împrumută între ele) a scăzut luând prin surprindere majoritatea analiștilor, leul pare să fi intrat pe un trend clar de devalorizare față de principalele monede.

Astăzi, euro a fost cotat la cel mai mare nivel din istorie, iar moneda națională a pierdut și față de dolar.

Dobânzi mai mici, înseamnă mai mulți lei în piață, iar mai mulți lei în piață înseamnă, de cele mai multe ori, devalorizarea monedei față de euro sau dolar.

Banca Națională a menținut, la ultima ședință, dobânda de politică monetară, un semnal că dobânzile reprezintă, acum, o preocupare mai importantă decât cursul de schimb, mai ales că majoritatea creditelor sunt, astăzi, în lei, iar statul se împrumută exclusiv în lei, de pe piața locală.