Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a avertizat că liderii lumii trebuie să acţioneze direct şi rapid împotriva schimbărilor climatice, relatează Reuters.

Premierul britanic a spus că generaţiile viitoare riscă foametea, conflictul şi migraţia în masă dacă nu sunt făcute progrese în lupta contra schimbărilor climatice.

„Ştim care a fost povestea declinului şi căderii Imperiului Roman şi mi-e teamă că acelaşi lucru este posibil şi astăzi”, a spus Boris Johnson.

A început summitul COP26

Începând de duminică, reprezentanţii a circa 200 de ţări se vor reuni timp de două săptămâni la la Glasgow în cadrul conferinţei ONU privind clima ,COP26, şi  vor încerca să cadă de acord asupra modalităţilor de a reduce în continuare emisiile de CO2, în speranţa de a menţine încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius comparativ cu epoca preindustrială.

Pentru mulţi, acest summit ONU reprezintă ultima şansă de a atinge acest obiectiv. Doi poluatori importanţi, Xi Jinping şi Vladimir Putin şi-au anulat prezenta.

Şi Papa Francisc a cerut liderilor mondiali care se vor reuni la COP26, summitul ONU privind schimbările climatice programat să înceapă duminică la Glasgow (Scoţia), să ofere „de urgenţă” „răspunsuri eficace la criza ecologică”, informează AFP.

„Decidenţii politici care se vor reuni la COP26 de la Glasgow sunt chemaţi de urgenţă să dea răspunsuri eficace la actuala criză ecologică şi să ofere astfel o speranţă concretă generaţiilor viitoare”, a declarat suveranul pontif în timpul unei alocuţiuni difuzate pe BBC.

Avertismentul Papei Francisc

Papa a avertizat cu privire la o „ameninţare fără precedent a schimbărilor climatice şi la degradarea casei noastre comune”. Cu toate acestea, potrivit papei, această „succesiune de crize de mediu, economice, umanitare şi de sănătate” care lovesc în acest moment planeta constituie, poate, şi un moment care oferă „oportunităţi”, „pe care nu trebuie să le irosim”.

„Cea mai importantă lecţie de învăţat din aceste crize este nevoia noastră de a construi împreună, astfel încât să nu mai existe graniţe, bariere sau ziduri politice în spatele cărora să ne ascundem”, a explicat el, criticând retragerea în „izolaţionism, protecţionism şi exploatare”. „Nu ieşim niciodată dintr-o criză singuri, fără ceilalţi”, a subliniat Francisc.

Papa, în vârstă de 84 de ani, nu va participa personal la COP26, însă „numărul doi” din Vatican, cardinalul Pietro Parolin, va conduce delegaţia Sfântului Scaun.

La începutul acestei luni, Papa s-a alăturat celor circa 40 de lideri religioşi care le-au cerut şefilor de guvern care participă la COP26 să ia „măsuri urgente, radicale şi responsabile” pentru a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră.