Ministrul Afacerilor Interne a scris pe pagina sa de socializare că mulțumește Greciei pentru sprijinul constant oferit României, cât și pentru implicarea activă în soluționarea aderării la spațiul Schengen. El a precizat că discuțiile privind aderarea României la Schengen vor continua „în marja Consiliului JAI de la Stockholm”, adică nu în cadru oficial. Consiliul informal JAI, primul după cel din decembrie 2022 în urma căruia României nu i s-a permis accesul la Schengen, va avea loc în perioada 25-27 ianuarie.

„Grecia este unul dintre cei mai importanți parteneri ai României, între țările noastre existând puternice afinități istorice, culturale și interumane.

Am primit astăzi vizita oficială a domnului Panagiotis MITARACHI, ministrul pentru migrație și azil din Grecia, un adevărat prieten al României. Întrevederea noastră a avut rolul de a continua dialogul foarte bun româno-elen pe care l-am avut în ultimii ani.

Subiectele pe care le-am abordat au vizat problematica migrației și de aderarea României la spațiul Schengen. În context, am transmis mulțumiri Greciei pentru sprijinul constant oferit României, cât și pentru implicarea activă în soluționarea acestei chestiuni, în condițiile în care extinderea Schengen va reprezenta un beneficiu real și concret atât pentru România, cât și pentru restul statelor membre”, a scris Lucian Bode pe Facebook.

Aderarea la Schengen rămâne un obiectiv extrem de important

De asemenea, ministrul a subliniat faptul că aderarea la spațiul Schengen rămâne un obiectiv extrem de important pentru țara noastră, iar discuțiile pe acest vor continua împreună cu președinția suedeză, în marja Consiliului JAI de la Stockholm pentru identificarea unei soluții cât mai curând posibil.

„Aderarea la spațiul Schengen rămâne un obiectiv extrem de important pentru România. Discuțiile pe acest subiect vor fi continuate, împreună cu președinția suedeză, în marja Consiliului JAI de la Stockholm pentru identificarea unei soluții cât mai curând posibil.

În ceea ce privește problematica migrației, ca principală prioritate a președinției Consiliului Uniunii Europene, am menționat că implicarea partenerilor externi în eforturile de gestionare a migrației este extrem de importantă, iar acțiunile noastre trebuie să vizeze în mod prioritar gestionarea la sursă a acestui fenomen, pentru promovarea unor soluții durabile și eficiente.

În cadrul discuțiilor, am convenit că este nevoie de o mai bună protecție a frontierelor externe ale UE, proceduri mai rapide și mai eficiente pentru politica de returnare, măsuri mai eficiente pentru lupta împotriva traficanților și o cooperare mai strânsă cu statele terțe”, a completat ministrul.