Vladimir Putin i-a spus lui Donald Trump că va folosi armele nucleare

Fiona Hill, fostul director pentru Europa și Rusia în Consiliul de Securitate Națională al Statelor Unite ale Americii, a venit cu o declarație extrem de surprinzătoare cu privire la Vladimir Putin. Aceasta a precizat, în cadrul unui interviu oferit pentru Politico, că liderul de la Kremlin va apela la ajutorul armelor nucleare dacă simte că țara sa este amenințată.

De asemenea, Fiona Hill a dezvăluit că Vladimir Putin este cel care a făcut această declarație în cadrul unei întrevederi cu fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Potrivit fostului director pentru Europa și Rusia în Consiliul de Securitate Națională al SUA, ”Vladimir Putin a încercat să îl avertizeze pe Donald Trump în legătură cu acest subiect, însă sunt de părere că fostul președinte nu și-a dat seama la ceea ce se referea cu adevărat președintele Rusiei”.

”Într-una dintre ultimele lor întrevederi la care am participat și eu, Vladimir Putin i-a subliniat lui Donald Trump că Rusia are rachete hipersonice, iar fostul președinte i-a răspuns că și SUA vor achiziționa astfel de rachete”, spune Fiona Hill, care continuă ”Vladimir Putin i-a spus că da, eventual, și SUA va avea astfel de rachete, însă că Rusia este prima care le are”.

Aceasta a mai spus că Vladimir Putin încerca să trimită un avertisment cu privire la o posibilă confruntare, subliniind că dacă se ajunge la așa ceva Rusia va lua în considerare opțiunea nucleară.

Rusia va apela la armele nucleare 

În cadrul aceluiași interviu, Fiona Hill a fost întrebată dacă liderul de la Kremlin chiar va folosi armele nucleare, iar ea a răspuns că ”dacă Putin are un instrument, atunci va vrea să-l folosească”.

De asemenea, Fiona Hill a mai spus că Rusia deja a folosit, în anumite aspecte, arme nucleare, referindu-se la otrăvirea lui Alexander Litvinenko cu poloniu radioactiv, care a rezultat, mai târziu, în decesul acestuia.

Fostul director pentru Europa și Rusia în Consiliul de Securitate Națională al Statelor Unite ale Americii a mai spus că rușii deja au folosit și substanța Novichok – prima dată a fost folosită pe clanța ușii lui Sergei Skripal, iar a doua oară a fost folosită împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi.

”Dacă cineva crede că Vladimir Putin nu ar folosi ceva ce este neobișnuit și crud, atunci ar trebui să se mai gândească încă o dată. De fiecare dată când te gândești că președintele Rusiei nu ar face așa ceva, de fapt, el chiar ar apela la aceste instrumente și, evident, dorește ca toată lumea să știe acest lucru”, spune Fiona Hill, care adaugă că ”oamenii nu ar trebui să fie intimidați și speriați de Vladimir Putin deoarece el asta urmărește”.