Blocaj la Universitatea din Bucureşti: Situaţia este gravă
Conducerea Universităţii din Bucureşti a solicitat, marţi, ministrului Cercetării şi Inovării, Şerban Constantin Valeca, deblocarea finanţării proiectelor de cercetare.
O adresă în acest sens a fost transmisă ministrului, documentul fiind semnat de rectorul Universităţii din Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru, şi de preşedintele Senatului, profesorul Marian Preda, a informat UB, prin intermediul unui comunicat de presă.
"Documentul (…) face cunoscută situaţia proiectelor derulate de Universitatea din Bucureşti, blocate în acest moment din cauza întârzierii nejustificate a alocărilor bugetare. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât profesorii şi cercetătorii implicaţi în derularea proiectelor reclamă lipsa dialogului cu reprezentanţii instituţiilor responsabile", a precizat sursa citată.
Potrivit conducerii Universităţii din Bucureşti, situaţia nu este singulară, de aceeaşi problemă lovindu-se şi membrii celorlalte comunităţi academice din ţară.
"Guvernul din care faceţi parte s-a angajat, prin programul de guvernare, la 'Finanţarea predictibilă şi substanţială a cercetării, ca principal motor al dezvoltării economice şi competitivităţii României'. Vă solicităm, aşadar, deblocarea de urgenţă a situaţiei şi alocarea de fonduri proiectelor de cercetare, potrivit contractelor încheiate. Nu în ultimul rând, considerăm absolut necesară asigurarea dialogului şi a transparenţei dintre Ministerul Cercetării şi Inovării, instituţiile coordonate sau subordonate şi reprezentanţii comunităţii academice", se arată în documentul transmis ministrului Cercetării. Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





