Bill Gates putea deveni primul trilionar al planetei. Ar fi fost azi de 3 ori mai bogat decât Elon Musk
SURSA FOTO: Facebook, Bill Gates
Bill Gates ar fi putut deveni primul trilionar al lumii, cu o avere estimată la 1.200 de miliarde de dolari, dacă nu ar fi donat masiv din participațiile sale Microsoft. Alegând filantropia în locul acumulării de avere, el și fosta sa soție, Melinda, au investit însă peste 60 de miliarde de dolari în Fundația Gates, influențând profund domeniul carității globale.
Bill Gates ar fi fost primul trilionar al lumii dacă nu și-ar fi donat averea. A ales însă filantropia, nu acumularea
Bill Gates, cofondatorul Microsoft, ar fi devenit primul trilionar al planetei, dacă nu și-ar fi donat cea mai mare parte a averii sale de-a lungul ultimelor decenii.
Într-o analiză recentă, Forbes.com estimează că averea sa ar fi putut atinge astăzi 1.200 de miliarde de dolari – o sumă de peste trei ori mai mare decât cea deținută în prezent de Elon Musk, considerat în acest moment cel mai bogat om din lume.
Joia trecută, miliardarul american a reafirmat public angajamentul său de a dona aproape întreaga avere rămasă și de a închide Fundația Bill & Melinda Gates până în anul 2045.
Organizația, fondată în anul 2000 împreună cu fosta sa soție Melinda French Gates, a devenit în ultimele două decenii unul dintre cei mai mari actori globali în domeniul filantropiei, cu investiții de peste 60,2 miliarde de dolari în proiecte din sănătate publică, educație, combaterea sărăciei și dezvoltare durabilă.
Un gest care a redefinit rolul miliardarilor în societate
Potrivit Forbes, dacă Bill Gates ar fi ales să-și păstreze acțiunile Microsoft și nu ar fi vândut sau donat nicio participație, averea sa ar fi explodat în tandem cu creșterea spectaculoasă a valorii companiei.
Înainte ca Microsoft să fie listată la bursă în 1986, Gates deținea 11,2 milioane de acțiuni, reprezentând aproximativ 49% din companie, cotate atunci la circa 200 de milioane de dolari.
Dacă ar fi păstrat întreaga participație, după divizările acțiunilor și creșterea valorii titlurilor Microsoft, Gates și fosta sa soție ar fi deținut astăzi 3,2 miliarde de acțiuni, echivalentul a 43% din companie.
Valoarea acestui pachet ar fi de 1.400 de miliarde de dolari în prezent. La această sumă s-ar fi adăugat aproximativ 100 de miliarde de dolari în numerar, proveniți din dividende, după plata taxelor.
Filantropie cu prețul coroanei mondiale a averii
În locul acestui scenariu ipotetic, Gates a ales să doneze. Potrivit Forbes, participația sa actuală în Microsoft este de doar 0,9%, evaluată la aproximativ 28 de miliarde de dolari – mai puțin de un sfert din averea sa totală de astăzi, estimată la 113 miliarde de dolari.
Între timp, el și-a diversificat portofoliul prin intermediul Cascade Investments, compania sa de investiții, achiziționând acțiuni în companii din domenii precum gestionarea deșeurilor (Republic Services), agricultură (Deere & Co) sau industria hotelieră de lux (Four Seasons Hotels).
Melinda French Gates, care a divorțat de Bill Gates în 2021, a primit la rândul ei o parte semnificativă din avere. Potrivit estimărilor, ea deține acum 30,4 miliarde de dolari, ceea ce o plasează pe locul 56 în clasamentul miliardarilor la nivel mondial.
În scenariul în care cei doi nu ar fi fost filantropi și averea ar fi fost împărțită în același procent estimat în urma divorțului, Melinda ar fi deținut 300 de miliarde de dolari – ceea ce ar fi făcut-o a treia cea mai bogată persoană din lume, după fostul ei soț și Elon Musk.
Bill Gates s-a retras complet din consiliul de administrație al Microsoft în 2020
Creșterea explozivă a Microsoft în ultimele decenii a făcut din companie unul dintre cele mai valoroase branduri din lume.
Deși Gates a renunțat la conducerea executivă în 2008 și s-a retras complet din consiliul de administrație în 2020 pentru a se concentra pe filantropie, influența sa în dezvoltarea tehnologică globală este incontestabilă.
Astăzi, nici Bill, nici Melinda nu mai figurează în documentele publice ale companiei Microsoft, iar acțiunile deținute de ambii sunt infime în comparație cu participațiile de odinioară.
Melinda mai deține doar 380.000 de acțiuni Microsoft, în valoare de 170 de milioane de dolari, adică sub 1% din averea ei actuală.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie! E-mail: bogdan.ungureanu@capital.ro
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





