Biden îi dă o nouă lovitură lui Trump. A suspendat acordurile sale

Biden a luat noi măsuri. Statele Unite a „suspendat şi iniţiat procesul de reziliere a acordurilor de cooperare în domeniul azilului cu guvernele din El Salvador, Guatemala şi Honduras ca un prim pas concret pe calea către un parteneriat şi o colaborare sporite în regiune, trasată de preşedintele Biden”, subliniază într-un comunicat secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit Agerpres.

Aşa-numitele acorduri privind „terţe ţări sigure”, semnate în 2019 de către administraţia Trump şi state din America Centrală, obligă solicitanţii de azil din regiune să caute mai întâi refugiu în acele ţări înainte de a aplica în Statele Unite.

În pofida acestei iniţiative controversate a lui Trump de a-i descuraja pe imigranţii ilegali din America Centrală – care constituie o mare parte a migranţilor reţinuţi la frontiera dintre SUA şi Mexic – aceste politici nu au fost niciodată puse în aplicare cu El Salvador şi Honduras, a indicat sâmbătă Departamentul de Stat.

Transferurile în temeiul acordului dintre SUA şi Guatemala au fost întrerupte de la jumătatea lunii martie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, adaugă comunicatul.

Măsurile anunţate sâmbătă intervin după ce Biden a făcut publice săptămâna trecută o serie de măsuri pentru revizuirea sistemului de imigraţie din SUA, inclusiv crearea unui grup de lucru pentru reunirea familiilor separate la frontiera dintre SUA şi Mexic şi a unui altuia pentru creşterea plafonului anual de refugiaţi.

Biden a dat ordin

Președintele SUA a ordonat marţi revizuirea modului în care sunt procesate cererile de azil în Statele Unite la frontiera cu Mexicul şi a sistemului de imigraţie, încercând să anuleze unele din măsurile dure impuse de predecesorul său Donald Trump.

„Vom acţiona pentru a şterge ruşinea morală şi naţională a administraţiei precedente care – la propriu, nu la figurat – a smuls copiii din braţele familiilor”, a declarat Biden la Casa Albă, la semnarea a trei decrete prezidenţiale legate de imigraţie.