Berlinul insistă să se opună unei restructurări a datoriei publice a Greciei deţinute de sectorul oficial (creditorii instituţionali – guvernele europene, BCE n.trad.), spunând că nu se pune problema.
Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a precizat luni, după cum transmite Reuters, că subiectul "nu intră în discuţie", spunând că acest lucru ar lega mâinile Berlinului deoarece acesta poate oferi ajutor numai dacă nu este vorba de un caz de intrare în incapacitate de plată. Legislaţia germană, a precizat Seibert, "stabileşte că împrumuturile poti fi acordate numai dacă se consideră improbabil să existe o incapacitate de plată". "Ne-am lega mâinile printr-o astfel de acţiune, şi este sigur că nu ar fi în interesul Greciei", a mai spus Seibert.
Anterior, Ewald Nowotny de la BCE a respins eventualitatea ca banca să participe la o restructurare a datoriei Greciei, susţinând că acest lucru ar echivala cu o finanţare directă către un stat membru. "Din perspectiva BCE, participarea la restructurare nu este posibilă, deoarece ar echivala cu o finanţare directă către un stat" a precizat la Viena demnitarul BCE.
Se reaminteşte că declaraţii pe această temă au fost făcute duminică şi de ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble care s-a arătat împotriva perspectivei unei noi restructurări a datoriei greceşti, de această dată cu participarea creditorilor oficiali, apreciind mai realistă propunerea de răscumpărare unor obligaţiuni greceşti la preţul pieţei, prin acordarea de noi împrumuturi.
SURSA: TO VIMA, RADOR