Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, joi, că autorităţile au multe probleme în domeniul achiziţiilor publice, pe care şi le-au creat singure, precum unele „scăpări” în legislaţie, iar companiile speculează situaţia în favoarea lor.

„Autorităţile nu au fost suficient de cunoscătoare sau nu s-au aplecat asupra legislaţiei şi au unele scăpări, speculate de cei care aveau alte interese. Nici antreprenorii care primesc aceste contracte nu au dorit foarte mult să meargă pe calea corectitudinii şi să înţeleagă că forţând nişte scăpări ale legii li se va întoarce la alt contract împotrivă”, a spus Berceanu, într-o conferinţă de presă.

Prezent la eveniment, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă, a anunţat că timp de trei luni un comitet interministerial a lucrat la realizarea unor modele de contracte în domeniile transporturi, mediu şi energie, pe care le va lansa joi în dezbatere publică.

„Este un demers pentru o mai bună aplicare a transparenţei şi a principiului concurenţei. Vom continua să lucrăm şi la modele de contracte de concesiune şi caiete de sarcini”, a spus Trăilă.

Berceanu a afirmat că legislaţia românească în domeniul achiziţiilor publice se aseamănă cu cea din Uniunea Europeană, însă este pusă diferit în practică.

„Comparând legislaţia noastră cu cea din Austria, observăm că este aproape la fel, dar practica e diferită. Acolo, companiile îşi dau seama că au pierdut o licitaţie şi se vor pregăti pentru următoarea, şi nu încearcă să o câştige cu orice preţ ca în România. Pentru oricine este evident că multe contestaţii sunt metode de a şicana şi a lungi anumite proceduri. Dacă vom avea aceste modele, va fi foarte dificil să utilizezi metoda de a contesta tot, chiar şi doi ani, şi să mergi până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a spus Berceanu.

El a adăugat că noile modele de contract vor uşura sarcina celor care pregătesc licitaţiile.

Berceanu a criticat de mai multe ori modul de derulare a unor licitaţii, în special contestarea acestora de către unele firme. Ministrul spunea, la jumătatea lunii aprilie, că la o sută de licitaţii organizate de instituţia pe care o conduce se înregistrează 140 de contestaţii.

La finele lunii aprilie, şeful ANRMAP a afirmat că autoritatea a identificat numeroase încălcări ale legislaţiei în domeniu şi a constatat că, practic, nu există autoritate contractantă care să respecte în totalitate legislaţia specifică achiziţiilor.

SURSA: Mediafax