Amendă pentru deşeurile de pe câmp. Ce sancţiune drastică a dictat Garda de Mediu

Amendă usturătoare pentru nerespectarea legii. Autorităţile de la Garda de Mediu au intervenit rapid, iar pedeapsa a fost pe măsură.

S-a dat o amendă de 50.000 de lei. Totul s-a întâmplat în județul Constanța, acolo unde Garda de Mediu a depistat o primărie care nu a ridicat deşeurile de pe mai multe terenuri.

Respectivele deşeuri erau depozitate ilegale pe acele terenuri de pe raza comunei Bărăganu. Avuseseră loc verificări anterioare ale Gărzii de Mediu Constanța, iar Primăria Bărăganu avea obligaţia să cureţe respectivele terenuri de gunoaie.

Mai mult, potrivit măsurilor stabilite anterior, Primăria trebuia să ia şi măsuri de prevenire a depozitărilor de deşeuri în locuri neautorizate.

Cum obligaţia de a salubriza terenurile nu a fost îndeplinită, Primăria Bărăganu a promit o amendă consistentă. Sancţiunea s-a ridicat la 50.000 de lei.

Comisarii Gărzii de Mediu, reveniţi în control, au constatat că nu a fost îndeplinită curăţarea terenurilor. La faţa locului, ei au găsit deşeuri menajere recente în amestec cu deşeuri inerte şi reciclabile.

„În cadrul controlului efectuat de Garda de Mediu Constanţa pe raza administrativ-teritorială a comunei Bărăganu, a fost aplicată amendă de 50.000 lei pentru neluarea de către UAT Bărăganu a măsurilor de salubrizare a terenurilor de pe raza localităţilor componente.

La controlul anterior au fost identificate trei zone unde erau depozitări ilegale de deşeuri: o zonă în localitatea Bărăganu, ieşirea spre satul Potârnichea şi două amplasamente în satul Lanurile”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu Constanța de miercuri, 24 aprilie.

O altă lege îi sancţionează şi pe cei prinşi că aruncă deşeuri în natură. Se dau amenzi, plus confiscarea maşinii

Nu doar primăriile pot primi o astfel de amendă uriaşă când vine vorba despre deşeuri. Legislaţia prevede şi sancţiuni în cazul persoanelor sau firmelor care aruncă gunoaie şi deşeuri în natură.

Pe lângă amendă, autorităţile au dreptul şi să confişte maşina cu care au fost transportate şi aruncate respectivele deşeuri.

Asta s-a întâmplat chiar zilele acestea în Timiș. Un bărbat în vârstă de 26 de ani are de plătit 30.000 de lei şi a rămas şi fără maşină, după ce poliţiştii l-au prins descărcând, dintr-o autoutilitară, mai multe gunoaie pe un teren viran, iar incendiindu-le.

„Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz, au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deşeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparţine unei foste societăţi comerciale din localitatea Beregsău Mare.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis IPJ Timiș.

Persoanele fizice prinse că fac astfel de fapte vor primi o amendă cuprinsă între 3.000 şi 6.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, amenzile urcă până la 20.000 – 40.000 de lei.