Alina Gorghiu propune schimbări importante în legislația privind violența domestică
Pornind de la un caz recent petrecut în apropiere de București – unde o femeie însărcinată și mamă a unui copil mic a fost ucisă cu brutalitate –, deputatul PNL Alina Gorghiu atrage atenția că astfel de episoade nu sunt izolate.
Potrivit datelor transmise de Centrul FILIA, în doar cinci luni, România a înregistrat 25 de crime în contextul violenței domestice.
”Lumea trebuie să ştie: cazul recent de lângă Bucureşti în care o tânără, însărcinată şi mamă a unui un alt copil mic, a fost ucisă cu cruzime nu este ceva izolat. Potrivit Centrului FILIA, s-a ajuns la al 25-lea omor de acest gen în 5 luni”, precizează Alina Gorghiu într-o postare pe Facebook.

Statistici alarmante ale Poliției Române
Situația este confirmată de cifrele oficiale ale Poliției Române. În primele patru luni ale anului, autoritățile au intervenit în peste 40.000 de cazuri de violență domestică.
Au fost emise aproximativ 8.000 de ordine de protecție, iar în peste 1.900 de cazuri s-au constatat infracțiuni legate de nerespectarea acestora.
Totodată, mai mult de 700 de agresori au fost monitorizați electronic, iar peste 15.000 de infracțiuni au fost încadrate la violență domestică.
O propunere legislativă pentru consolidarea protecției victimelor
Proiectul legislativ inițiat de Alina Gorghiu vizează completarea legii 217/2003, cu scopul de a elimina vulnerabilitățile actuale.
”Uitaţi de ce este necesar să aducem mereu la zi legislaţia împotriva violenţei domestice! Am depus astăzi un proiect de lege prin care aducem completări legii 217/2003”, anunţă deputatul PNL.
Astfel, se propune ca efectele Ordinului de Protecție Provizorie (OPP) să rămână în vigoare până la pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, prevenind eventualele perioade în care victima rămâne fără protecție.
Inițiativa legislativă include și introducerea asistenței juridice obligatorii pentru victime, în cazul în care se contestă OPP-ul. În plus, dacă agresorul a mai încălcat în trecut un ordin de protecție, pedepsele aplicate pot fi majorate cu 50%, evidențiind o toleranță zero față de recidivă.
Acces extins la ordinul de protecție
Un element esențial al proiectului este lărgirea cercului celor care pot solicita un nou ordin de protecție după expirarea celui anterior.
Astfel, pe lângă victimă, pot face această solicitare și reprezentanți legali, procurori, autorități specializate sau furnizori de servicii sociale, cu condiția acordului victimei.
”La expirarea măsurilor de protecţie, în afară de persoana protejată, solicitarea unui nou Ordin de protecţie va putea fi realizată şi de reprezentantul legal, de procuror, de reprezentantul autorităţii sau structurii competente, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice sau de reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, cu acordul victimei”, mai spune Gorghiu.
Prin aceste modificări, Alina Gorghiu urmărește să creeze un sistem mai sigur și mai accesibil pentru victimele violenței domestice. Inițiativa reflectă o preocupare reală față de gravitatea fenomenului și propune măsuri concrete pentru a proteja viața și demnitatea celor afectați.