Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat că este un proiect finanțat din bani europeni, care aduce alături specialiști în achiziții publice atât la nivel central, cât și la nivel local, pentru a optimiza modul în care sunt cheltuiți banii publici în România,

Șeful Autorității Naționale pentru Achiziții Publice, Iuliana Feclistov, a precizat că, prin accesarea de fonduri europene și cu sprijin din partea Băncii Europene de Investiții, s-a reușit înființarea a trei unități centralizate pentru achiziții publice la nivel local. Pentru alte nouă au fost realizate foi de parcurs, cu soluții individualizate în vederea înființării ulterioare a unor unități centralizate.

„Pentru cele trei unități centralizate – o să le spunem UCA, pentru că acesta este acronimul folosit – deci pentru cele trei unități centralizate existente, respectiv Consiliul Județean Harghita, Consiliul Județean Sibiu și Primăria Timișoara, au fost deja lansate șase proceduri de achiziție centralizată, achiziții de bunuri și servicii, dintre care pentru două deja au fost semnate acordurile-cadru, acorduri-cadru cu o valoare estimată de aproximativ 30 de milioane de lei”, a spus aceasta.

Urmează să înființeze alte patru unități centralizate la nivel regional

Ea a explicat că cele două acorduri-cadru au în jur de 20 de beneficiari fiecare.

„În perioada imediat următoare urmează să se semneze alte două acorduri-cadru şi acestea având, bineînțeles, peste 20 de de beneficiari. Prin intermediul PNRR urmează ca statul român să înființeze alte patru unități centralizate la nivel regional, având ca țintă ca în 2025 statul român să aibă şapte unități centralizate operaționale, nu doar înființate. Adică acestea să achiziționeze și să ofere bunuri și servicii în mod centralizat beneficiarilor acestora”, a precizat aceasta, în briefingul susținut la Guvern.

Ea a explicat și care sunt beneficiile, explicând că prin folosirea UCA, autoritățile reduc costurile.

Diminuarea riscului de contestații, un avantaj major

„Unul dintre marile beneficii al acestor achiziții centralizate este că vom reuși ca în timp să avem documentații standardizate, pe de o parte, pentru că nevoile, mai ales când vorbim de servicii și de produse cu caracter de regularitate, sunt întotdeauna aceleași, dar vom reuși să ne creăm achizitori profesionalizați pe domenii, pentru că scopul acestor unități centralizate este ca achizitorii… să avem achizitori profesionalizați pe achiziții de bunuri sau anumite tipuri de bunuri, cum ar fi echipamente IT, achizitori profesionalizați pe anumite tipuri de servicii și, de ce nu, achizitor profesionalizați pe anumite tipuri de lucrări, care pot face obiectul acestor achiziții centralizate”, a spus șeful Autorității Naționale pentru Achiziții Publice.

Potrivit acesteia, un alt avantaj poate fi diminuarea riscului de contestații și monitorizare a performanței contractorilor, astfel încât să putem preveni comportamentul oportunist.

„Alt beneficiu foarte important al acestor achiziții centralizate este că există obligativitatea ca achizitorii din aceste unități centralizate să intre în contact, în dialog real, cu operatorii economici care activează în piața de profil”, a arătat Iuliana Feclistov.