Bătaie în toată regula în fotbalul românesc! Dumitru Dragomir a spus totul
Dumitru Dragomir a povestit recent un incident halucinant petrecut în fotbalul românesc în urmă cu 20 de ani. Acesta a spus că, în timpul negocierilor pentru vânzarea-cumpărarea Universității Craiova, neînțelegerile au ajuns chiar la violențe extreme.
Potrivit declarațiilor lui Dumitru Dragomir, totul se petrecea în iulie 2002, iar protagoniștii incidentului au fost Gigi Nețoiu și Dinel Staicu. Evenimentul s-a petrecut pe vremea când Gigi Nețoiu dorea să plece de la echipă, fiind în conflict cu galeria, iar Staicu intenționa să dețină un club important de fotbal, a spus Dragomir la ProSport Live.
Evenimentul s-a petrecut la sediul LPF
Întâlnirea ce viza finalizarea actelor de cumpărarea a Universității Craiova a avut loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, de față fiind prezenți Dumitru Dragomir și Valentin Alexandru, secretarul general al LPF. La masa tratativelor Staicu și Nețoiu au stat fiecare pe câte o parte a mesei, iar oficialii LPF aveau și rolul de martori.
Fostul președinte al LPF mărturisește că la întâlnire „curgea sângele din ei ca din niște porci tăiați. Bă, ai dracu’, au semnat documentele”.
Dinel Staicu îi dăduse 100.000 de dolari lui Gigi Nețoiu și urma ca într-un an să-i mai dea 300.000 de dolari. Termenul a expirat și cel din urmă a acuzat că a primit un ordin de plată fals. În 2005 au decis să facă schimb, Staicu să-i revândă lui Nețoiu clubul, dar primul a hotărât până la urmă să-i cedeze echipa lui Adrian Mititelu, scrie infoactual.ro.
Dumitru Dragomir: A fost un show! S-au măcelărit
„Da, a sărit Nețoiu peste masă. A fost un show. Dar m-a impresionat că după ce s-au măcelărit și curgea sângele din ei ca din niște porci tăiați – i-a băgat Valentin Alexandru în cadă, eram al sediul vechi al LPF, și i-a spălat pe haine, cu dușul, eu îl țineam pe unul, Vali pe unul – au venit și au dat mâna. I-a dat banii, 360.000 de dolari că banca lui Dinel lucra duminica, n-am văzut niciodată așa ceva. S-au bătut și le zic: Mai continuăm?! Hai să continuăm (n.red. – actele) chiar dacă v-ați bătut. Bă, ai dracu, curgea sângele din ei și semnau documente” a declarat Dumitru Dragomir la ProSport Live.
În ceea ce-i privește pe vechii patroni din fotbalul românesc, Dragomir a spus: „Unii nu au avut bani de înmormântare, Pădureanu, dar cred că și Sechelariu, vai de mine ce bani a avut, dar ajunsese …”, a povestit fostul șef al fotbalului românesc.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





