Publicația NationalIntrest readuce în memorie unul dintre cele mai dramatice episoade ale celui de-al Doilea Război Mondial: atacul de la Pearl Harbor. Pentru a arăta că este o lecție din care SUA trebuie să tragă învățăminte atunci când sancționează Iranul.

Adevăratul motiv

Majoritatea americanilor care-și mai amintesc știu că explicația predată în liceu a fost că guvernul militarist japonez a planificat să preia Pacificul, a realizat că flota de la Pearl Harbor reprezenta un obstacol major în acest scop și a anticipat în mod greșit că Statele Unite nu vor avea curajuș să intre în război. Această presupunere falsă a dus la un război de patru ani, în care două milioane de japonezi au pierit și o mare parte a țării a fost transformată în moloz. Mai puțin cunoscut e faptul că politica economică a SUA față de Japonia a jucat un rol crucial în deciziile lansării acestui atac.

Înainte de momentul Pearl Harbor, președintele Franklin D. Roosevelt și secretarul de stat Cordell Hull, preocupați de expansiunea agresivă a Japoniei în Asia și Pacific, au dus o strategie de restricții comerciale și sancțiuni asupra Japoniei. Sperând că presiunea economică va obliga Tokyo să-și oprească cuceririle, fără a implica America direct într-un război. Sancțiunile SUA și-au atins obiectivul economic, lăsând Japonia fără resurse în zone vitale, dar, la nivel strategic, sancțiunile au fost un fiasco.

Roosevelt și Hull sperau că pot presa Japonia să accepte o soluție diplomatică la embargou. În schimb, Japonia a găsit o soluție militară: eliminarea flotei americane de la Pearl Harbor și intrarea într-o cursă nebunească în Pacific.

79 de ani de la atacul de la Pearl Harbor

La 79 de ani de la acel atac, pe măsură ce administrațiile americane se întrec în sancțiuni economice asupra adversarilor, în speranța că asta le poate corecta comportamentul malign, lecția Pearl Harbor merită amintită. Alegerea pe care Roosevelt i-a oferit-o Japoniei a fost cam așa: fie accepta cerințele americane, fie putea lansa un război pe scară largă. Strategii americani, inclusiv mai mulți amirali și ambasadorul SUA la Tokyo, Joseph Grew, au avertizat că Japonia va merge pe a doua variantă.

Această lecție a istoriei vine acum și ca un avertisment. SUA au procedează cu Iranul în același mod în care au încercat să o facă și cu Japonia, aplicând sancțiuni și restricționând importurile. Ca și în Japonia, această strategie pare să-și atingă un obiectiv: economia Iranului s-a contractat, iar contractele cu partenerii străini au scăzut brusc. Dar, pe măsură ce sancțiunile au sporit, regimul de la Teheran a devenit tot mai mai fanatic, mai belicos și mai puțin dispus la un compromis. Un război cu Iranul, ca rezultat posibil al regimului de sancțiuni, ar duce la o victorie a SUA, dar cu costuri uriașe. Statele Unite au câștigat războiul din Pacific, dar sute de mii de vieți americane s-au pierdut.

Dacă mai e o lecție pe care SUA nu trebuie să o ignore, ea este că poate fi periculos să forțezi o altă națiune să aleagă între două lucruri rele. Dacă are de ales între o soluție pe cale politică, considerată o supunere umilitoare în fața unui ocupant străin, și un război, unele națiuni vor alege războiul. O posibilitate de care Statele Unite trebuie să țină cont și să arate flexibilitate politică în negocierile cu Republica Islamică. În loc de ultimatum, America va trebui să ofere soluții și rezultate, conchide NI.