Scos din trenci si indesat in costum de butic parizian, cu nodul de cravata pus in gat cand pe stanga, cand pe dreapta, fostul marinar de cursa lunga va fi cel mai tare din cartier, pentru cateva saptamani de-acum incolo, pe putin.
Traian Basescu a primit mana libera de la Radu Vasile sa negocieze acordul cu Banca Mondiala. Dupa ce si-a ales expertii de prin ministere, i-a bagat in carantina pana la semnarea acordului, cum au patit sarbii si albanezii la Rambouillet. Si tot el le-a pus negociatorilor embargo pe susoteli pe linie de partid. „Discutiile nu vor mai fi alandala, prin fiecare minister, iar echipa va fi pe masura celei a Bancii Mondiale”, a promis Basescu. Pentru prima data de cand s-a inventat coalitia, un nefinantist conduce discutiile cu bancherii de la Washington. De fapt, din ‘96 pana acum, nici n-au fost negocieri. Cand
si-a prezentat Ciorbea programul, a fost un fel de seminar la care reprezentantii Bancii Mondiale si cei ai FMI dadeau afirmativ din cap, ascultandu-l pe melcul cu ochelari cum recita poezia cu reforma, memorata in ajun. Despre Ciumara, fost ministru cu banii, se spune ca a fost o prelungire inutila a stiloului cu care semna orice hartie, cu conditia sa i se spuna ca aceasta este dorita de Banca Mondiala. A urmat Daianu, cu diploma de la Harvard si maneci lustruite prin biblioteci. Baiat fin si cu planuri mari de viitor, n-a avut tupeul sa-si contrazica profii de economie mondiala. Remes, dupa ispravile din ultimele
luni, nu are sanse sa mai apuce in post sfarsitul discutiilor cu Banca Mondiala.
In jurul Bancii Mondiale si al FMI, s-au strans interese snop: reprezentanti ai unor banci de investitii care nu fac altceva in Romania decat sa-si incaseze comisioane pentru intermedieri, trepadusi indigeni ce scot din birou programe si studii platite in dolari, firme cu pretentii ce incearca sa-si plaseze aici tehnologii si utilaje la pret cat mai bun si garantat de stat s.a.m.d. Nu este o conspiratie mondiala impotriva Romaniei. Ca orice afacere, acordul de imprumut cu Banca Mondiala se negociaza la sange. Radu Vasile a inteles, in sfarsit, ca negocierile nu inseamna
numai dat din cap afirmativ.
Prin carciumile de pe litoral exista un cod intre barman si ospatar. Acesta din urma vine la masa, ia comanda si „citeste” clientul. Daca transmite la bar formula ACP, inseamna ca nota poate fi incarcata fara grija, iar in loc de Murfatlar merge si vin de surcele. ACP inseamna „arde-l, ca-i prost”. Ce va obtine Basescu de la Andrew Vorkink nu se stie. Sigur e ca nici un chelner nu i-a pus pana acum stampila ACP.