Băsescu distruge Comisia Europeană! Dezvăluiri șoc din interior
Fostul președinte, Traian Băsescu, s-a dezlănțuit pur și simplu și dă de pământ cu cei din Comisia Europeană. Fostul președinte face dezvăluiri șoc din interiorul instituției. Mai mult, acesta lansează cuvinte extrem de dure la adresa celor care au criticat România.
România va fi din nou pusă la colt de către Comisia Europeană. Raportul MCV pe 2019 va fi unul extrem de dur pentru țara noastră. La aflarea acestor informații fostul președinte, Traian Băsescu, s-a dezlănțuit. Acesta spune că cei de la Comisia Europeană au, la rândul lor, probleme dacă după o perioadă atât de lungă de evaluări concluziile sunt tot negative.
„Nu cred că suntem în momentul să înghiţim şi să ne punem cenuţă în cap în urma evaluărilor unor experţi mediocri. Trebuie să rămânem cu MCV, dar trebuie să avem o discuţie cu Comisia, ce vrea de la noi, să nu ne mai trimită toate persoanele cu mai mult sau mai puţine angajamente pe la UE. O primă problemă, dincolo de ce am făcut noi la intern, este calitatea asistenţei pe care am primit-o în aceşti 10 ani. Nu se poate după 10 ani să vii să spui ‘justiţia e un dezastru’. Înseamnă că şi tu, partenerul meu, ai o problemă. Marea problemă este că totul s-a limitat la statistici – câţi am arestat, câţi am judecat, câţi am băgat în puşcărie – şi nu la calitatea personalului din magistratură”, a declarat Băsescu la Digi 24.
Fostul președinte s-a referit și la presupusele abuzuri din interiorul DNA, din ultimii ani. „Nu poţi să spui că ai personal pentru justiţie când ai procurori ca Negulescu, când ai procurori precum cei de la Oradea, care pun gând rău judecătorilor. Trebuie făcută analiza profesională a celor care fac justiţie în România. Sunt unii buni, dar sunt şi foarte mulţi şcoliţi pe la facultăţi pe la Adâncata, care au ajuns şi la DNA şi la DIICOT, peste tot”, a mai afirmat Băsescu.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.