Fostul președinte, Traian Băsescu, a lansat un atac dur la adresa guvernanților care au permis ca producerea unei situații de criză în energie. “Greu de imaginat cât pot fi de incompetenţi!”, își începe Băsescu postarea pe Facebook. “Era greu de imaginat că în iarna anului 2018-2019 un mare complex energetic cum este cel de la Rovinari ar putea trece la reducerea producţiei de energie electrică prin oprirea unui grup energetic, urmare a lipsei cărbunelui din depozite. Mai mult, alte două grupuri ale centralei de la Rovinari sunt pe punctul de a fi oprite tot din lipsa cărbunelui în depozite”, spune fostul președinte.

Băsescu nu se oprește aici. “Oare cât de nepăsător, prost sau sabotor poate fi un ministru al energiei sau un director general, care nu veghează la formarea stocurilor de cărbune pentru iarnă, când în subordinea aceluiaşi ministru sau în subordinea aceluişi director general al Complexului Energetic Oltenia, se află şi exploatarea de cărbune şi producerea de energie electrică. Afară din funcţii incompetenţilor!”, a punctate Băsescu. El transmiste și un mesaj actualului premier. “PS – Doamna Dăncilă anunţă poporul că a cerut să fie informată asupra stocurilor de cărbune aflate la Complexul Energetic Oltenia. Ce ridicol…despre stocuri doamna premier trebuia să se informeze în septembrie şi octombrie 2018”, a conchis Băsescu.

În noaptea de miercuri spre joi, una din cele trei unităţi funcţionale ale termocentralei de la Rovinari a fost închisă din lipsă de cărbune, potrivit Profit.ro. Potrivit datelor Transelectrica, unitatea respectivă va rămâne închisă până pe 20 ianuarie, ora 23.59. În urmă cu o săptămână, minerii de la CEO au declanşat o grevă, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă. Ei au obţinut ulterior unele majorări salariale, dar o parte dintre ei nu au renunţat la protest.