Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

IT & C

Guvernul a aprobat OUG pentru IT-iști, sezonieri și persoane cu dizabilități

Autor: | | 0 Comentarii | 1732 Vizualizari

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă privind măsuri pentru protejarea veniturilor unor categorii de salariaţi, angajaţi din IT, cercetare-dezvoltare şi inovare, sezonieri, salariaţii cu dizabilităţi încadraţi cu handicap grav, dar şi angajaţii part-time, a anunţat Nelu Barbu, purtător de cuvânt al Executivului.

"Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Guvernului României a fost introdusă şi adoptată o ordonanţă de urgenţă privind măsuri pentru protejarea veniturilor unor categorii de salariaţi. Este vorba despre angajaţi din patru domenii, patru categorii: domeniile IT, care desfăşoară activităţi de creare de programe pentru calculator, cei care lucrează în cercetare - dezvoltare, inovare, cei care desfăşoară activităţi cu caracter sezonier, precum şi salariaţii care sunt încadraţi cu handicap grav sau accentuat. Măsura se aplică pentru veniturile obţinute în anul 2018 şi asigură, este foarte important, acelaşi nivel al veniturilor din salarii şi asimilate salariilor realizate în anul 2017, astfel încât angajatorii acestora să nu fie obligaţi la un efort financiar suplimentar", a precizat Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern. 

El a precizat că "acordarea acestei facilităţi este condiţionată de majorarea venitului salarial brut cu cel puţin 20% faţă de nivelul din decembrie 2017, având în vedere transferul sarcinii fiscale a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat". 

"Este şi o formulă de calcul pentru aceste categorii de angajaţi. Practic, prin acest act normativ statul român suportă de la bugetul de stat o parte din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat, formula de calcul se aplică venitului brut al angajatului pentru a determina partea de contribuţie socială de sănătate care urmează să fie compensată de la buget. Precizez că valoarea reprezentând diferenţa pozitivă dintre contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată şi calculată potrivit prevederilor Codului fiscal şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate reţinută la sursă se stabileşte de angajator şi se evidenţiază distinct ca sumă dedusă în declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, pe scurt formularul 112. Persoanele care desfăşoară acelaşi tip de activitate, din cele patru domenii despre care v-am vorbit, cele patru categorii, dar sunt angajate în instituţii publice nu beneficiază de această scutire, întrucât salariile acestora au fost majorate de la 1 ianuarie 2018 pentru a compensa aplicarea transferului sarcinii fiscale", a arătat Barbu. 

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.