Bank of New York Mellon, din SUA, va plăti cel puţin 14 milioane de dolari pentru încheierea unui litigiu de 22,5 miliarde de dolari cu autorităţile ruse, chiar dacă acuzaţiile de spălare de bani nu au fost probate, a declarat, miercuri, ministrul de Finanţe, Alexei Kudrin, citat de RIA Novosti.

Autorităţile vamale ruse au cerut, în justiţie, compensaţii de 22,5 miliarde de dolari băncii, acuzând-o de transferul ilegal de fonduri în valoare de miliarde de dolari din Rusia.

„Vinovăţia băncii nu a fost dovedită şi va fi semnat un acord de înceheiere a litigiului”, a spus Kudrin.

Autorităţile americane au eşuat în a dovedi acuzaţii similare de spălare de bani aduse băncii, însă au amendat instituţia financiară cu 14 milioane de dolari, ca urmare a unor greşeli comise de angajaţii New York Melon, a explicat ministrul decizia de a penaliza banca.

„Părţile au ajuns la un acord amiabil şi s-au înţeles pentru plata anumitori costuri, dar nu mai puţin decât suma plătită către SUA”, a spus oficialul.

Autorităţile vamale din Rusia au deschis, în 2007, un proces în care au acuzat banca americană de fraudă şi spălare de bani.

Banca este considerată responsabilă pentru transferul ilegal a 7,5 miliarde de dolari din Rusia, în perioada 1996-1999.

SURSA: Mediafax