Bank Leumi România a închis singura sucursală din Bulgaria, după ce dificultăţile cu care se confruntă economia mondială au afectat planurile de investiţii ale instituţiei financiare, potrivit publicaţiei bulgare Dnevnik.

Totodată, banca cipriotă Marfin, de asemenea prezentă în România, a renunţat la planurile de a intra pe piaţa financiară din Bulgaria.

Informaţiile au fost confirmate, în ambele cazuri, de Banca Naţională a Bulgariei, acesta motivând decizia celor două instituţii de credit prin declinul pieţei locale şi competiţia ridicată.

Bank Leumi Bulgaria intenţiona să se dezvolte pe segmentul creditării companiilor şi pe finanţarea proiectelor imobiliare. Bank Leumi a deschis sucursala din Bulgaria, în septembrie 2008, la Sofia.

Potrivit Băncii Naţionale a Bulgariei, operaţiunile locale ale Bank Leumi a înregistrat pierderi de 251.000 leva la sfârşitul lunii martie, iar portofoliul de active se ridica la 12,995 milioane de leva.

Bank Leumi, parte a grupului israelian Leumi, operează pe piaţa românească o reţea de 37 de sucursale. Instituţia a raportat un profit net de 3,96 milioane lei în primul trimestru, faţă de câştigul de 2,37 milioane lei în perioada similară a anului trecut, pe fondul unui uşor avans al soldului de credite şi activelor.

Marfin Bank România este controlată de grupul elen Marfin Popular Bank, care a obţinut în primul trimestru un profit net de 40 milioane de euro, în scădere cu 61,7% faţă de câştigul raportat pentru primele trei luni din 2008, din cauza că provizioanele aproape s-au dublat, la 48,6 milioane euro. Grupul este prezent în România şi prin alte activităţi financiare, cum ar fi leasing.

SURSA: Mediafax