Bani pentru părinți. Se acordă pentru copiii născuți după anul 2007. Ce condiții trebuie să îndepliniți

Bani pentru părinți. Se acordă pentru copiii născuți după anul 2007. Ce condiții trebuie să îndepliniți

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 19 mai 2025, 21:59

Securitatea Socială din Spania oferă mai multe tipuri de sprijin financiar, adaptate diferitelor situații economice, familiale sau personale ale cetățenilor. Printre acestea se regăsește și prestația unică de 1.000 de euro, acordată în cazul nașterii sau adopției unui copil. Această sumă este destinată părinților al căror copil s-a născut sau a fost adoptat după 16 noiembrie 2007.

Ajutorul este direcționat în special familiilor numeroase, părinților singuri și familiilor în care unul dintre părinți are o dizabilitate mai mare de 65%. Pentru a beneficia de această prestație, este necesar ca solicitanții să îndeplinească mai multe condiții.

Sprijin financiar de 1000 de euro pentru părinți în Spania

Aceștia trebuie să aibă reședință legală în Spania, să nu depășească anumite limite anuale de venit stabilite prin bugetul de stat și să nu beneficieze de prestații similare în alte regimuri publice de protecție socială. În cazul în care părinții locuiesc împreună, prestația se va acorda de comun acord unuia dintre ei sau, în lipsa acordului, mamei. Dreptul la această sumă expiră la cinci ani de la data nașterii sau adopției copilului.

Valoarea prestației este fixă, de 1.000 de euro, însă acordarea acesteia este condiționată de venitul net anual al familiei. Concret, familiile cu un copil în întreținere pot beneficia de ajutor dacă au un venit anual mai mic de 15.001 euro. Pentru familiile cu doi copii, plafonul este de 17.102,65 euro, iar pentru cele cu trei copii, de 19.204,30 euro.

Limita crește progresiv în funcție de numărul de copii: 21.305,95 euro pentru patru copii, 23.407,60 euro pentru cinci copii și până la 33.915,85 euro pentru familiile cu zece copii. În situația în care venitul anual depășește plafonul stabilit, dar este mai mic decât suma rezultată din adunarea prestației cu plafonul respectiv, suma acordată va fi diferența dintre această valoare cumulată și venitul efectiv al solicitantului.

Spania
SURSA FOTO: Dreamstime

Prestația este compatibilă cu alte forme de sprijin, cum ar fi indemnizația pentru naștere multiplă

Prestația este compatibilă cu alte forme de sprijin, cum ar fi indemnizația pentru naștere multiplă, alocațiile pentru copii sau minori aflați în îngrijire, pensia de orfan și alte ajutoare similare oferite de administrațiile regionale. Cu toate acestea, suma de 1.000 de euro poate fi percepută de un singur părinte.

Pentru obținerea ajutorului, cererea trebuie depusă online la Securitatea Socială. Documentele necesare includ: actele de identitate (DNI) ale ambilor părinți, certificatul de înregistrare, Cartea de familie, dovada veniturilor, titlul de familie numeroasă sau de handicap, dacă este cazul, și o eventuală hotărâre judecătorească privind tutela copilului, în situațiile în care aceasta este relevantă.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.