Bani de la stat pentru mii de români bolnavi. Înscrierile au început azi, 23 iulie. Se pot primi 5.850 de lei

Bani de la stat pentru mii de români bolnavi. Înscrierile au început azi, 23 iulie. Se pot primi 5.850 de lei

SURSA FOTO: Dreamstime-spital

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 23 iulie 2025, 22:49

Pacienții oncologici din București pot primi un sprijin financiar în valoare de 5.850 de lei pentru servicii medicale de recuperare. Autoritățile au lansat înscrierile pentru un program dedicat acestor bolnavi, prin care vor fi decontate ședințe de kinetoterapie, drenaj limfatic și consiliere psihologică. Proiectul, susținut de Primăria Capitalei și Administrația Spitalelor, este valabil doar pentru un număr limitat de persoane. Selecția beneficiarilor se face în ordinea înscrierii online. Programul este prevăzut să se desfășoare pe durata a doi ani și are un buget alocat de 1,2 milioane lei anual.

Sprijinul financiar destinat pacienților oncologici din București a devenit oficial disponibil începând cu data de 23 iulie. Potrivit anunțului făcut de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), persoanele diagnosticate cu cancer, care au domiciliul sau reședința în Capitală, pot beneficia de un ajutor financiar în valoare de 5.850 de lei.

Acest sprijin acoperă o serie de servicii esențiale pentru procesul de recuperare, printre care ședințe de kinetoterapie, drenaj limfatic și consiliere psihologică. Înscrierile au loc exclusiv online, iar locurile sunt limitate.

Sprijin financiar pentru pacienții oncologici

Sprijinul financiar de 5.850 de lei este acordat pacienților oncologici din București, în cadrul proiectului „Recuperare oncologică”.

Potrivit ASSMB, banii sunt destinați acoperirii unor servicii medicale care pot susține procesul de recuperare al bolnavilor de cancer.

Pachetul oferit gratuit include zece ședințe de kinetoterapie, zece ședințe de drenaj limfatic manual, zece ședințe de consiliere psihologică, precum și o ședință de consiliere nutrițională.

cancer
Sursă: Dreamstime

Reprezentanții ASSMB au publicat anunțul oficial pe pagina de Facebook, unde au transmis că înscrierile sunt deschise începând cu 23 iulie.

„Începând de astăzi, 23 iulie, vă puteţi înscrie în proiectul ‘Recuperare oncologică’! Primăria Capitalei, prin ASSMB, oferă pacienţilor oncologici din Bucureşti un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru un pachet de servicii esenţiale de recuperare”, a fost mesajul transmis de autorități.

Cine poate beneficia și cum se face înscrierea

Pentru a accesa sprijinul financiar, pacienții trebuie să îndeplinească mai multe condiții. În primul rând, este necesar să aibă un diagnostic oncologic confirmat și să locuiască în București.

În al doilea rând, înscrierea în program se face doar online, prin completarea unui formular disponibil pe site-ul dedicat pe care îl puteți aceesa, AICI!

Un alt criteriu esențial este prezentarea unei recomandări din partea medicului oncolog curant. Această recomandare medicală este necesară pentru a justifica participarea în program și pentru validarea eligibilității dosarului. În total, sunt disponibile 436 de locuri, iar selecția beneficiarilor se face în ordinea înregistrării cererilor.

Bugetul și durata programului

Programul „Recuperare oncologică” a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București în data de 4 iunie. Proiectul se va derula pe o perioadă de doi ani, între 2025 și 2026, iar finanțarea anuală va fi de 1,2 milioane de lei.

Fondurile vor fi distribuite prin unități medicale de profil din București, care vor încheia contracte de afiliere cu ASSMB. Aceste unități vor asigura toate serviciile incluse în pachetul de recuperare, în baza parteneriatului cu Administrația Spitalelor.

Scopul proiectului este sprijinirea recuperării pacienților oncologici prin servicii integrate, acordate gratuit în limita bugetului aprobat. Autoritățile speră ca prin această inițiativă să contribuie la îmbunătățirea calității vieții bolnavilor de cancer din București.

Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.