Autoritatea de supraveghere financiară din Marea Britanie (FCA) a anunţat joi că a ajuns la un acord cu 13 bănci importante şi companii care emit carduri de credit pentru a-i despăgubi cu până la 1,3 miliarde lire sterline (1,5 miliarde de euro) pe consumatorii care au fost înşelaţi atunci când au cumpărat produse de protecţie împotriva furtului de identitate de la societatea de protecţie a cardurilor Card Protection Plan Limited (CPP), transmite Reuters.
Cele 13 bănci, printre care se numără Barclays, HSBC, Royal Bank of Scotland (RBS) şi o filială a Lloyds Banking Group (LBG), precum şi societăţile care emit carduri de credit au incitat milioane din clienţii lor să cumpere produse de asigurare şi produse de protecţie împotriva furtului de identitate a cardurilor de credit de la societatea CPP. Consumatorii au primit informaţii false sau neclare astfel că au cumpărat poliţe de asigurare de care nu aveau nevoie sau care acoperă riscuri care au fost exagerate.
‘Un număr de şapte milioane de consumatori, care au cumpărat sau reînnoit 23 milioane de poliţe, vor primi în scurt timp o scrisoare de la CPP prin care vor fi informaţi cu privire la procesul de despăgubire’, a informat FCA într-un comunicat. ‘Implicarea băncilor şi a emitenţilor de carduri de credit reflectă faptul că au introdus clienţilor produsele CPP şi de acea trebuie să împartă responsabilitatea în corectarea situaţiei’ adaugă FCA.
Acesta este ultimul scandal în care sunt implicate băncile britanice, după cel al manipulării ratelor dobânzilor interbancare Libor şi Euribor, cel al vânzării forţate de asigurări de credit, care le-au obligat că constituie provizioane de mai multe miliarde de lire sterline.


Te-ar putea interesa și: