Ancheta de la Caracal a luat o turnura neaşteptată luni, 6 ianuarie. Principalul suspect în uciderea Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu, Gheorghe Dincă, și-a schimbat declarațiile. După luni întregi în care a susținut că el le-a omorât pe cele două adolescente, el le-a spus brusc oamenilor legii că nu a omorât-o pe Luiza Melencu. Așadar, Dincă a cerut să fie audiat din nou de procurori pentru a schimba declarația.

Decizia lui Gheorghe Dincă ar putea avea legătură cu faptul că până pe 10 ianuarie procuratura trebuia să îi trimită dosarul în judecată. Se pare că Dincă vrea să amâne acest lucru. Dacă bărbatul nu este trimis în judecată până pe 10 ianuarie, potrivit legii, ar trebui să fie pus în libertate.

Ce spune avocatul Claudiu Lascoschi despre mărturia clientului său

Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, susţine că nu a ştiut nimic despre această nouă mărturie a clientului său. El spune că a vorbit ultima oară cu Dincă înainte de Crăciun.

„Eu, personal, nu am avut cunoștință de această cerere a lui și nu cred, în acest moment, că ar fi fost formulată o astfel de cerere de către el. Ar fi trebuit să se consulte cu mine.

Nu mi-a comunicat nimeni. Nici măcar domnul Dincă. Avea posibilitatea să mă anunțe. […] Când dorește să mă sune, poate să mă sune”, a declarat Lascoschi pentru Antena 3.

Situaţia s-a lămurit ulterior

Avocatul spune că nu a semnat nicio cerere în numele clientului său.

„O cerere depusă în numele domnului Dincă trebuie semnată de domnul Dincă ori de avocatul său, respectiv de mine. Eu nu am semnat nicio astfel de cerere și nu am nici solicitare din partea dumnealui”, a mai explicat Claudiu Lascoschi.

„Recomand să mergeți la domnul Dincă, pentru a lua un răspuns direct”, l-a rugat avocata Maria Vasii, prezentă în platoul Antena 3, pe Claudiu Lascoschi.

Ulterior, avocatul lui Gheorghe Dincă a revenit cu precizări. El a confirmat informaţia apărută în presă.

„Reconfirm că informaţia e veridică: domnul Dincă a semnat această solicitare adresată DIICOT şi ce este mai grav e că această solicitare se plimbă în sensul de a nu ajunge în timpul legal la DIICOT. Se plimbă ca să nu poată ajunge pe masa procurorilor până când aceştia încheie dosarul”, a declarat Lascoschi.