Capcana focului de sub mașină. Neatenția la parcare poate deveni tragedia verii
Când canicula topește asfaltul și transformă pajiștile în mirişti uscate, pericolul nu vine doar din cer, ci și de sub mașină. Fiecare șofer poate deveni, fără să știe, cauza unui incendiu devastator doar printr-o simplă neatenție la locul de parcare.
Deși pare greu de crezut, un autoturism lăsat pe un teren cu vegetație uscată poate aprinde focul în câteva clipe, iar consecințele pot fi dramatice nu doar pentru proprietarul mașinii, ci pentru întreaga comunitate. Experții Auto Club Europa trag un semnal de alarmă: în sezonul cald, sub caroserie se poate ascunde un adevărat focar de risc, invizibil ochiului, dar cu potențial devastator.
Pericolul nevăzut de sub mașină
În perioadele caniculare și secetoase, pajiștile, câmpurile și chiar zonele de la marginea pădurilor se usucă excesiv. Potrivit Auto Club Europa (ACE), sistemul de evacuare al unei mașini cu motor termic poate atinge temperaturi de până la 800 de grade Celsius, chiar și după câteva minute de mers.
În comparație, iarba uscată se poate aprinde la doar 300 de grade. Astfel, dacă un autoturism este parcat pe un teren acoperit cu vegetație uscată, există riscul real ca temperatura emanată să declanșeze un incendiu.
Nu doar sistemul de evacuare reprezintă un pericol. Frânele încălzite în urma unui drum lung sau a unui trafic aglomerat pot atinge și ele temperaturi suficient de ridicate încât să aprindă solul uscat. În fiecare vară, pompierii sunt alertați la numeroase incendii de vegetație pornite de la mașini parcate imprudent, scrie site-ul Focus.de.

Proprietarii de vehicule electrice pot răsufla ușurați: aceste mașini nu sunt dotate cu catalizator, iar sistemele lor nu ating temperaturi atât de ridicate ca cele ale autoturismelor clasice. Totuși, experții recomandă și în cazul acestora prudență, mai ales dacă mașina a fost folosită intens înainte de parcare.
Reguli simple pentru a evita tragediile
Indiferent de tipul mașinii, șoferii trebuie să fie vigilenți, mai ales atunci când participă la festivaluri, concerte sau alte evenimente estivale care presupun parcarea pe câmpuri sau pajiști. Verificați întotdeauna ca suprafața pe care parcați să fie sigură – asfaltată sau acoperită cu pietriș, nu cu iarbă uscată.
„Cei care ignoră aceste recomandări nu doar că își pun viața lor și pe a celor din jur în pericol, dar pot fi trași la răspundere penală pentru incendiere din neglijență”, avertizează reprezentanții ACE.
Vara nu lăsați nimic la voia întâmplării. O secundă de neatenție poate transforma o simplă ieșire în natură într-o tragedie de proporții. Fiți responsabili atunci când parcați și contribuiți activ la prevenirea incendiilor!