Avertisment ANM: Cod portocaliu în șase județe din România
SURSA FOTO: Dreamstime
Meteorologii ANM au emis un nou Cod portocaliu pentru mai multe județe din România. Acestea sunt vizate de averse torențiale, grindină, vijelii și descărcări electrice
Avertizări ANM de Cod portocaliu de furtuni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări nowcasting de Cod portocaliu de furtuni, valabile în ora următoare pentru diverse localități din județele Botoșani, Iași, Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad și Bihor. Aceste avertizări includ următoarele localități:
- Botoșani: Flămânzi, Frumușica, Albești, Lunca, Hlipiceni, Todireni, Prăjeni, Sulița, Răușeni.
- Iași: Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Ceplenița, Plugari.
- Cluj: Turda, Câmpia Turzii, Apahida, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Călărași, Suatu, Săndulești, Tureni, Aiton, Ploscoș.
- Bistrița-Năsăud: Teaca, Șieu, Șieuț, Mărișelu, Dumitrița, Galații Bistriței, Monor, Sânmihaiu de Câmpie, Milaș.
- Arad: Chișineu-Criș, Macea, Șicula, Șimand, Apateu, Sintea Mare, Mișca, Seleuș, Șepreus, Zărand, Grăniceri, Socodor, Olari, Pilu, Zerind.
- Bihor: Salonta, Batăr, Ciumeghiu, Avram Iancu, Tulca, Mădăraș.
În aceste zone, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, vijelie puternică și frecvente descărcări electrice.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit de ANM pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Restricții de circulație pentru autovehicule grele
De asemenea, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone nu vor putea circula joi, 18 iulie 2024, între orele 11:00 și 19:00, pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Brăila, Constanța, Ialomița, Călărași și Tulcea.
Restricțiile sunt impuse din cauza avertizării meteorologice Cod roșu de caniculă, cu temperaturi maxime între 38-41 de grade Celsius.
Sunt exceptate de la aceste restricții următoarele tipuri de transporturi:
- Transporturi de persoane
- Transporturi de animale vii și produse perisabile
- Vehicule pentru intervenții de urgență
- Transporturi funerare
- Transporturi poștale
- Transporturi de echipamente de prim ajutor
- Transporturi de carburanți
- Transporturi de mărfuri sub temperatură controlată
- Transporturi pentru tractarea vehiculelor avariate
- Transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zone calamitate
- Transporturi cu vehicule specializate pentru salubrizare
- Transporturi de apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare
- Transporturi de produse agricole
- Transporturi militare implicate în exerciții multinaționale
- Transporturi în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR)
- Transporturi de produse alimentare diverse
Utilajele proprii ale CNAIR și utilajele firmelor contractate pentru lucrări în derulare sunt, de asemenea, exceptate de la aceste restricții.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





