Scandal monstru de spionaj în Austria

Capitala Austriei devine scenariul unei drame de spionaj care ar putea rivaliza cu poveștile din romanele lui John le Carré. Intriga recentă aduce în centrul atenției infiltrarea Rusiei în forțele de securitate din Austria, o țară membră a Uniunii Europene, și în partidul de extremă-dreapta care conduce în sondaje, potrivit agenției de știri EFE.

Scandalul îi are în centru pe Egisto Ott, un fost agent al serviciului de contraspionaj BVT din Austria, și pe Jan Marsalek, fostul număr doi în cadrul sistemului falimentar de plăți online Wirecard, amândoi fiind acuzați de spionaj în favoarea Rusiei.

Egisto Ott, suspendat din BVT în 2017, este acuzat de transmiterea de informații clasificate către Rusia și către Marsalek, compatriotul său care a fugit în Rusia. Ott a adunat informații despre opozanții regimului rus refugiați în Europa, politicieni, și jurnaliști, iar Marsalek este suspectat că a fost intermediarul acestor informații către Rusia.

Jan Marsalek, pe lângă acuzațiile de fraudă legate de scandalul Wirecard, este acum și subiectul unei anchete pentru spionaj. Marsalek a avut legături strânse cu Rusia și este suspectat că a facilitat transmiterea de informații clasificate către Moscova.

Un alt actor important în această poveste este Christo Grozev, un jurnalist de investigație bulgar care, prin activitatea sa la Bellingcat, a dezvăluit numeroase operațiuni ale Rusiei, inclusiv implicarea în doborârea avionului MH17 și otrăvirea lui Serghei Skripal și Aleksei Navalnîi.

Ott a furnizat informații despre Grozev agenților ruși, iar casa jurnalistului a fost vizitată și percheziționată de aceștia.

Scandalul a zguduit scena politică din Austria

Guvernul din Austria, condus de Partidul Popular, a promis o înăsprire a legilor privind spionajul, iar scandalul a adus în prim-plan și legăturile strânse dintre partidul de extremă-dreapta FPO și Rusia.

Actuala legislație austriacă pedepsește doar spionajul împotriva instituțiilor naționale, dar nu și împotriva organismelor internaționale sau a altor interese străine în Austria, țară care găzduiește aproximativ 30 de organizații din cadrul ONU sau OSCE.

Această lacună juridică a făcut din Viena, după încheierea Războiului Rece, un loc ideal pentru spionaj, având în vedere că gradul de impunitate este enorm, comentează EFE.

FPO, care între 2017 și 2019 a controlat Ministerul de Interne, aflat acum în fruntea sondajelor pentru alegerile generale din septembrie, a semnat în 2018 un acord de cooperare cu Rusia în domeniul securității, iar unii membri ai partidului sunt suspectați că au fost implicați în scandal.