Rusia a emis un mandat de arestare pe numele lui Karim Khan

Ministerul Afacerilor Interne din Rusia a emis vineri, 19 mai 2023, un mandat de arestare pe numele procurorului Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Ahmad Khan, întrucât acuzațiile aduse la adresa președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și la adresa comisarului pentru Drepturile Copilului, Maria Lvova-Belova, sunt „scandaloase și inacceptabile”.

„Mandatele (de arestare) sunt nule și neavenite, deoarece Rusia nu recunoaște Curtea Penală Internațională (CPI) și nu a semnat Statutul de la Roma”, a transmis, vineri, instituția respectivă, relatează agenția de presă TASS.

Statutul de la Roma este tratatul care a instituit Curtea Penală Internațională (CPI), fiind adoptat la data de 17 iulie 1998 și intrat în vigoare pe data de 1 iulie 2002. Statutul de la Roma a stabilit trei crime internaționale de bază: genocidul, crimele împotriva umanității și crimele de război.

În conformitate cu Statutul de la Roma, CPI poate investiga și urmări numai cele trei crime internaționale de bază, în situații în care statele sunt „incapabile” sau „nu doresc” să facă acest lucru. CPI are jurisdicție asupra infracțiunilor respective numai dacă sunt comise pe teritoriul unui stat care a semnat Statutul de la Roma sau dacă sunt comise de un cetățean dintr-un asemenea stat.

CPI a fost vizată de ameninţări din partea Rusiei după ce a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin

Vă amintim că, la sfârșitul lui martie 2023, Preşedinţia Adunării Statelor Părţi, ce regrupează cele 123 de ţări membre ale Curții Penale Internaționale (CPI), a transmis că au existat ameninţări împotriva Curţii Penale Internaționale şi „măsuri anunţate împotriva procurorului şi judecătorilor implicaţi în eliberarea de mandate de arestare în situaţia din Ucraina”.

Într-un comunicat de presă, organismul legislativ al CPI a deplâns „tentative de obstrucţionare a eforturilor internaţionale menite să garanteze responsabilitatea unor acţiuni interzise de dreptul internaţional general”. Adunarea Statelor Părţi a „reafirmat de asemenea deplina sa încredere în Curte”.

Procurorul CPI, Karim Ahmad Khan, care anchetează de peste un an crimele de război comise în Ucraina de când a început războiul, a declarat pentru agenția de presă AFP că numărul presupuselor deportări de copii ucraineni spre Rusia sau spre teritorii pe care ea le controlează „ajunge la câteva mii”.

Rusia condamnă decizia CPI

În aceeași lună, Rusia a anunţat declanşarea unei anchete penale împotriva procurorului şi a trei judecători ai CPI. De asemenea, autoritățile ruse au spus și că acţiunile procurorului CPI, Karim Khan, intră sub incidenţa legii penale ruse. Este vorba despre acuzarea intenţionată a unei persoane nevinovate şi „pregătirea unui atac asupra unui reprezentant al unui stat străin care se bucură de protecţie internaţională, în scopul complicării relaţiilor internaţionale”, relatează agenția de presă Reuters.

Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a sfătuit pe judecătorii CPI „să privească atent cerul”, aluzie la capacităţile de atac ruse.

„Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul”, a avertizat fostul preşedinte al Rusiei pe contul său de Telegram.