Fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că nu este ”nicidecum” de acord cu propunerea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici privind eliberarea unor premise de muncă pentru muncitorii care lucrează în străinătate, care să fie valabile pe o perioadă de timp limitat. ”Am să încep cu o apreciere mai degrabă în glumă. Asta este o viziune liberală, cumva, asupra funcţionării economiei şi a pieţii muncii?! Nu. Nicidecum nu suntem de acord cu o astfel de propunere, pentru că dreptul de a munci în interiorul Uniunii Europene este un bun câştigat, un drept câştigat de toţi românii de care foarte mulţi au înţeles să beneficieze, iar problema deficitului de forţă de muncă în România, o problemă reală, nu se rezolvă prin limitarea unui drept câştigat prin obţibnerea calităţii de membru al UE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, președinte al ALDE. 

În opinia fostului prim-ministru, trebuie căutate alte soluţii pentru că nu suntem singura ţară care s-a confruntat cu o penurie de forţă de muncă. “Mai sunt şi alte ţări. Putem să învăţăm din exemplu altora. O astfel de măsură nu am auzit să fie luată sau să fi fost luată de o altă ţară europeană”, a adăugat Tăriceanu.

Reacţia preşedintelui ALDE vine ca reacţie la faptul că ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că le-a propus miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă. Oficialul de la Finanţe a susţinut că a ridicat problema aceasta la nivelul colegilor săi, miniştrii de finanţe din Europa.

Teodorovici a precizat că, spre deosebire de ţările din Vest care au nevoie de o schemă contra şomajului, ţările din Est, inclusiv România au nevoie de o schemă de reîntoarce a muncitorilor care au migrat, astfel că şi aici abordarea trebuie să fie diferenţiată pentru a asigura un echilibru.