Marți, 23 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege care prevede că asiguraţii vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, faţă de până la 7 ani cât prevede legea în prezent.

Camera Deputaților a adoptat legea

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, fiind avută în vederea extinderea vârstei până la care pot fi acordate concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, de la 7 ani cât este în prezent, la 12 ani.

„Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”, se arată în inițiativa legislativă aprobată, marți.

Camera Deputaților este for decizional și astfel legea va merge mai departe spre promulgare.

Părinții au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav

În prezent, românii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, pentru afecţiunile prevăzute de lege.

„Certificatul de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani şi îngrijirea copilului cu handicap în vârstă de până la 18 ani pentru afecţiuni intercurente se eliberează de medicul curant, în condiţiile şi până la duratele maxime prevăzute de lege.

În situaţiile în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenţii chirurgicale, durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul specialist, iar după depăşirea termenului de 90 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.

Medicul de familie are dreptul de a acorda concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, cu durată de cel mult 14 zile calendaristice, în una sau mai multe etape, pentru aceeaşi afecţiune.

Medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital are dreptul de a acorda concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, cu durată de cel mult 30/31 de zile calendaristice.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav este de 85% din media  veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar.

Indemnizaţiile acordate asiguraţilor pentru îngrijirea copilului bolnav se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.”, se arată în lege.