Potrivt unei statistici publicate luni de către Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), înmatriculările de autovehicule au scăzut în România, în ianuarie, cu 46,6%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, autoturismele au înregistrat un recul de 52,2%.

Astfel, pe piaţa naţională, topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale), în prima lună a anului 2021, este condus de Dacia – cu 1.160 de unităţi, urmată de Ford (987 unităţi), Toyota (764), Hyundai (661), Volkswagen (542), Skoda (468) şi Mercedes (465).

Din totalul celor 7.660 de autovehicule înmatriculate în ianuarie 2021, autoturismele reprezintă circa 77%, cu un volum de 5.913 unităţi, în scădere cu 52,2% comparativ cu luna similară din 2020.

Datele de înmatriculări aferente primei luni din acest an arată un Top 10 relativ diferit de cel de până acum, condus de către Dacia, cu 914 unităţi (-74,4% faţă de 2020, cotă de piaţă 15,5%), urmată de către Ford – cu 734 de unităţi (+31,3% şi cotă de 12,4%), Toyota – 705 unităţi (+8,1% şi cotă de piaţă de 11,9%), Hyundai – cu 661 de unităţi (-25,2%, cotă de piaţă de 11,2%), Skoda – cu 468 de unităţi (-54,5% şi cotă de 7,9%) şi Volkswagen – cu 452 de unităţi (-65,8%, cotă de piaţă de 7,6%).

APIA: Dacia Logan este pe primul loc

Pe modele, cu cele 365 de unităţi înmatriculate în prima lună a anului 2021, Dacia Logan este pe primul loc, dar în scădere cu 75,8% comparativ cu datele din ianuarie 2020. Aceasta este urmată de Ford Puma, care numără 237 de unităţi (cu o creştere de 13 ori comparativ cu volumul din ianuarie 2020), Ford Focus (225 de unităţi, în scădere cu 16%), Hyundai I20 (cu 202 unităţi, -28,4%) şi Dacia Sandero (189 unităţi, -79,7%).

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, ponderea celor pe benzină s-a redus la 59,2%, în scădere cu 8,6 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2020. Totodată, autoturismele cu motoare diesel înregistrează o scădere mult mai mică a cotei de piaţă (de doar 1,2 puncte procentuale) faţă de decembrie 2020, respectiv de doar 0,3 puncte procentuale în comparaţie cu luna ianuarie a anului trecut.

Pe segmentul autoturismelor ecologice, înmatriculările au crescut, în ianuarie 2020, cu 26% comparativ cu luna similară a anului trecut. Cota de piaţă a ajuns la 14,3%, faţă de doar 5,4%, cât s-a înregistrat în luna similară din anul anterior.

Autoturismele full hybrid au înregistrat o evoluție pozitivă

De asemenea, pe subcategorii, se consemnează un salt important, de 0,6%, la autoturismele 100% electrice şi una mult mai consistentă, de 66,1% în cazul celor hibride plug-in. De asemenea, autoturismele full hybrid înregistrează o evoluţie pozitivă (+30,1%), de la an la an.

La autovehiculele full electrice şi hibride plug-in cele mai mari volume ale vânzărilor înregistrează: Volkswagen (cu 59 de unităţi), BMW (38), Mercedes Benz (19), Volvo (18) şi Renault (17). În acest context, achiziţiile de autoturisme electrice înregistrează, pe volume, o creştere cu 17,9%, şi o cotă de piaţă semnificativ mai mare (4,4%) decât în luna similară din 2020.

La nivel general, cele mai multe achiziţii de autoturisme, în ianuarie 2021, au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 63% din total, restul de 37% revenindu-le persoanelor fizice.