“Obiectivul nostru realist este ca până de Crăciun să plătim SAPS 2011 pentru toţi  fermierii pentru că s-au terminat controalele în octombrie, cu un avans de cinci luni, atât cel clasic cât şi cel prin teledetecţie. Mai avem doar controalele pentru pachetul de culturi verzi, dar care va începe în martie anul viitor”, a spus Faur.
El a precizat că, începând de săptămâna viitoare, agricultorii vor primi avansul de 42 euro din plata directă pe suprafaţă pe 2011.
“Începând de săptămâna viitoare, vor intra în contul fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă – SAPS 2011 un avans de 42 de euro, ceea ce reprezintă 183 de RON. Anul acesta avem un curs favorabil de 4,35 lei pentru un euro”, a arătat Faur.
Potrivit şefului APIA, suprafaţa eligibilă la plată pentru 2011 este în creştere faţă de anii trecuţi. “Suprafaţa eligibilă la plată o vom avea în această după-amiază. SAPS 2011 este de 95 de euro/ha şi nu de 100 euro/ha aşa cum s-a spus, datorită creşterii suprafeţei eligibile”, a spus Faur. Suprafaţa eligibilă va fi cunoascută cu exactitate săptămâna viitoare.