La începutul lunii, președintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC), format din Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, pentru a discuta despre comerț și investiții. Pe ordinea de zi s-au aflat și convorbiri privind construirea unor legături politice mai strânse. Reuniunea din Arabia Saudită a fost cel mai recent pas înainte al relației din ce în ce mai strânse dintre China și statele din Golf. Legăturile lor economice au crescut constant în ultimele decenii (în mare parte în detrimentul comerțului cu SUA și UE).

China are nevoie de petrol, statele din Golf vor să importe orice

China are nevoie de petrol, în timp ce statele din Golf vor să importe bunuri manufacturate, inclusiv articole de uz casnic, textile, produse electrice și mașini. Creșterea Chinei din ultimele decenii a fost semnificativă pentru economiile statelor din Golf, bogate în petrol. Între 1980 și 2019, exporturile lor către China au crescut cu o rată anuală de 17,1%. În 2021, 40% din importurile de țiței ale Chinei au venit din Golf, 17% provenind doar din Arabia Saudită. Petrolul va continua, probabil, să curgă spre China.  În 2009, se anticipa că statul chinez va avea nevoie de 14 milioane de barili de petrol pe zi până în 2025. De fapt, China a atins această cifră în 2019 și se preconizează că va avea nevoie de cel puțin 17 milioane de barili pe zi până în 2040.

Statele din Golf, clienți buni pentru China

China a beneficiat de pe urma creșterii cererii pentru produsele sale manufacturate, exporturile către Golf crescând cu o rată anuală de 11,7% în ultimul deceniu. A depășit SUA, în 2008, și UE în 2020, devenind cea mai importantă sursă de importuri din Golf. Statele din Golf sunt clienți buni pentru China. Se așteaptă ca economiile din Golf să crească cu aproximativ 5,9% în 2022 (comparativ cu o creștere slabă de 2,5%, prevăzută în SUA și UE) și să ofere oportunități atractive pentru economia Chinei, orientată spre export. De aceea, este probabil ca accelerarea unui acord de liber schimb să se fi aflat pe agenda summitului.

Desprinderea de Occident

Dependența mare a Golfului de comerțul cu China a fost însoțită de o reducere a apetitului său de a urma în toate Occidentul. Consiliul de Cooperare al Golfului a susținut acțiunea militară a Occidentului în Irak și lupta împotriva Statului Islamic. Dar, recent, Golful a refuzat să sprijine Occidentul în condamnarea Rusiei pentru invadarea Ucrainei. De asemenea, a amenințat Netflix cu acțiuni legale pentru „promovarea homosexualității”, iar Qatarul a interzis steagurile curcubeu care susțin diversitatea sexuală la Cupa Mondială de Fotbal.

CCG caută modalități de a-și diversifica dependența excesivă față de SUA

Pe frontul politic, evoluțiile sunt mai greu de prezis. China încearcă să-și salveze interesele în Orientul Mijlociu în lumina Belt and Road Initiative, ambițiosul său proiect transcontinental de infrastructură și investiții. Rămâne de văzut dacă statele din Golf sunt gata să-și sacrifice acordurile de securitate cu puterile occidentale (încheiate în urma celui de-al Doilea Război Mondial) pentru a căuta altele noi, cu Beijingul. În prezent, America are baze militare în toate cele șase țări din Golf, dar  CCG caută modalități de a-și diversifica dependența excesivă față de SUA ca garant principal al securității.