Indicatorii tehnico-economici pentru drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, aprobați de Guvern

În ședință de Guvern de joi, Executivul a adoptat hotărârile privind indicatorii tehnico-economici necesari pentru realizarea autostrăzii Craiova – Filiași și a drumului expres Filiași – Târgu Jiu. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, care a subliniat că această etapă este esențială pentru demararea lucrărilor la cele două proiecte majore de infrastructură rutieră.

„Menţionez şi două hotărâri de Guvern adoptate astăzi pentru realizarea autostrăzii Craiova – Filiaşi şi a drumului expres Filiaşi – Târgu Jiu. Au fost adoptaţi indicatorii tehnico-economici, o etapă necesară pentru începerea lucrărilor la cei 51,5 km de autostradă şi 58,6 km de drum expres. Proiectul de investiţii este în valoare de aproximativ 16,5 miliarde lei şi va fi finanţat din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, a precizat Mihai Constantin, după şedinţa de Guvern.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că beneficiile acestor investiții nu se limitează doar la dezvoltarea infrastructurii, ci vor avea și un impact social semnificativ, asigurând angajarea a 8.250 de persoane pe perioada execuției lucrărilor.

Drumul de mare viteză va fi format din două secțiuni

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat că finanțarea pentru noul drum de mare viteză Craiova – Târgu Jiu este asigurată. Ruta de mare viteză, cu o lungime de 110,1 km, va fi formată din două secțiuni cu profiluri diferite.

„Construcția unui nou drum de mare viteză are finanțarea asigurată! Ruta de mare viteză dintre Craiova şi Târgu Jiu (110,1 km) va fi formată din două secţiuni cu profiluri diferite (stabilite în baza valorilor de trafic rutier). Pentru a putea fi demarată licitaţia şi ulterior construcţia au fost astăzi, aprobaţi de Guvern, indicatorii tehnico-economici atât pentru secţiunea Craiova – Filiaşi (51,5 km), care va avea profil de autostradă, cât şi pentru secţiunea Filiaşi – Târgu Jiu (58,6 km), care va avea profil de drum expres”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Ambele obiective sunt incluse în Programul Investițional 2021-2030, iar pentru implementarea lor este alocată suma totală de 16,53 miliarde de lei, inclusiv TVA.

Proiectul e finanțat prin Programul Transport 2021-2027

Construcţia acestui drum de mare viteză, care tranzitează judeţele Dolj şi Gorj, este finanţată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, a subliniat ministrul.

Autostrada Craiova – Filiaşi şi Drumul Expres Filiaşi – Târgu Jiu vor asigura scoaterea traficului greu şi de tranzit, dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport, reducerea timpilor de parcurs prin eliminarea congestiilor, reducerea costului accidentelor, dezvoltarea socio-economică a zonelor adiacente şi reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului.

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) a fost estimată la peste 16,5 miliarde de lei, sumă asigurată din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (PT) 2021 – 2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Autostrada Craiova-Filiaşi se suprapune cu traseul Coridorului de conectivitate 5 „Coridorul Danubius” pe acest sector, care face parte din Programul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030.