Din acest motiv, pacienții imunocompromiși nu au capacitatea de a răspunde corespunzător la vaccinuri. În cazul lor, ar putea fi nevoie de o a patra doză de vaccin. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA a anunțat că unele persoane imunocompromise, care au primit fie vaccinul Pfizer, fie vaccinul Moderna, vor putea face a patra doză, scrie Axios.

Potrivit CDC, persoanele de peste 18 ani care sunt „imunocompromise moderat până la sever” și s-au vaccinat cu trei doze ale unui vaccin pe bază de ARN mesager pot primi și o patra, fie Pfizer, fie Moderna, fie Johnson & Johnson, după cel puțin șase luni, scrie Axios.

Pentru persoanele imunocompromise, a treia doză de vaccin este clasificată drept „doză suplimentară” de către CDC, iar cantitatea de ser administrat este același cu cel al primelor două.

Pentru astfel de persoane, a patra doză este considerată „rapel”, iar doza administrată este doar jumătate din cea administrată în primele trei doze.

Persoanele imunocompromise care nu s-au vaccinat au de 485 de ori mai multe șanse să ajungă în spital

Un studiu al Universității Johns Hopkins a arătat că persoanele imunocompromise care nu s-au vaccinat au de 485 de ori mai multe șanse să ajungă în spital sau să moară din cauza Covid-19, comparativ cu majoritatea persoanelor vaccinate. Potrivit CDC, persoanele imunocompromise vaccinate complet au reprezentat aproximativ 44% din cazurile de noi infectări care au necesitat spitalizare. Persoanele imunocompromise au, de asemenea, mai multe șanse de a transmite virusul.

Care sunt pacienții imunocompromiși

Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat vaccinarea cu trei doze, indiferent de vaccin, pentru anumite persoane, în special pentru cele imunocompromise.

Pacienții imunocompromiși îi includ pe cei care sunt în tratament activ pentru cancerul de sânge sau pentru tumori, anumite persoane cu transplant de organe și celule stem, persoanele cu HIV netratat, dar și cei care iau o doză mare de corticosteroizi sau alte medicamente care le pot compromite sistemul imunitar.

De aceea, chiar dacă sunt vaccinați, CDC le recomandă în continuare să încerce să evite aglomerațiile și spațiile prost ventilate și să poarte mască în interior.