Anunțul făcut de Elan Schwartzenberg despre Radu Mazăre
Într-un interviu pentru postul B1 TV, în emisiunea ”Actualitatea Românească” moderată de Sorina Matei, omul de afaceri Elan Schwartzenberg a anunţat că este proprietarul terenului din Madagascar unde se află fostul primar, Radu Mazăre.
“Cu fraţii Mazăre fac afaceri de la Revoluţie, (…), la un moment dat, fraţii Mazăre au fost în Brazilia, au fost în Madagascar, mi-au făcut propuneri de investiţii. Pe unele nu le-am acceptat, pe două le-am acceptat. Am finanţat 30 de hectare de plajă în Brazilia, proprietatea mea, am acceptat achiziţia şi construcţia respectivului proiect, resortul în Madagascar, în ambele datorită faptului că ei le-au identificat şi se ocupă de managementul proprietăţilor, au un mic procent, acte notariale făcute acum 7-10 ani-15 ani în afara ţării, pe care nu le falsifică nimeni niciodată. (…). Eu le-am dat bani fraţilor Mazăre pentru resortul de Madagascar.”, a precizat Elan Schwartzenberg.
Omul de afaceri a explicat că este proprietarul terenului din Madagascar. „Mazăre a spus că nu mai suportă să aibă zeci de mii de dosare şi că cere azil politic acolo. Mazăre a clacat psihic„a mai precizat Elan Schwartzenberg.
În prezent, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, este plecat în Madagascar.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





