Pentru reducerea numărului de lucrări executate fără autorizație de construire sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia, va fi introdusă o autorizație de regularizare, prin care se va impune conformarea construcției la toate normele aplicabile și avizarea corespunzătoare a documentației, potrivit Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, conținut de un proiect legislativ adoptat deja de Guvern.

Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor e cuprins în proiectul de lege ce merge acum, pentru dezbatere și vot, la Parlament și va reuni reglementările din cele trei domenii, stabilite acum de mai mult de zece acte normative.

Una dintre măsurile cuprinse în viitoarea lege este introducerea unei autorizații de regularizare, ce va fi folosită în cazul construcțiilor neautorizate și prin care se va face intrarea în legalitate a acestora.

Construcțiile neautorizate intră în legalitate prin regularizare

Astfel, în situația în care au fost realizate lucrări cu nerespectarea autorizației de construire, titularul lucrării va avea obligația de a solicita emiterea unei autorizații de regularizare autorității administrației publice competente să emită și autorizația de construire, scrie avocatnet.ro.

Autorizația de regularizare se va putea emite doar pentru clădirile cu funcțiunea de locuințe unifamiliale cu regim de înălțime parter/ parter și etaj cu o suprafață de maximum 150 mp, care nu sunt monumente istorice și sunt situate în afara zonelor de protecție ale monumentelor istorice sau a zonelor construite protejate, pentru anexe ale locuințelor, anexe gospodărești sau anexe ale exploatațiilor agricole cu o suprafață de cel mult 150 mp și pentru lucrări de închidere a balcoanelor fără extinderea pe domeniul public.

Se pot lua și alte măsuri

Când vine vorba despre execuția lucrărilor de construcții fără autorizație sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia, viitorul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor stabilește că organul de control care a sancționat contravențional fapta va avea obligația, pe lângă oprirea executării lucrărilor, de a dispune luarea măsurilor necesare pentru:

-încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației de construire;

-obținerea unei autorizații de regularizare pentru lucrările executate fără autorizație de construire – doar în condițiile în care acestea se încadrează în reglementările urbanistice aprobate și dacă respectă cerințele fundamentale de calitate a construcțiilor;

-desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, în condițiile în care acestea nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate și/ sau nu respectă cerințele fundamentale de calitate a construcțiilor.

Pentru a stabili ce variantă va fi folosită, autoritatea administrației publice locale competentă să emită autorizația de construire/ desființare va avea obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona în care este amplasată, urmând să dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizație sau cu încălcarea prevederilor acesteia.

Dacă persoanele sancționate contravențional nu respectă cele stabilite prin procesul-verbal de constatare a contravenției, în sensul luării măsurilor de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, în termenul stabilit prin PV, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
-încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației

-desființarea construcțiilor realizate nelegal

În ceea ce privește sancțiunile, executarea fără autorizație de construire, de desființare, de regularizare sau de modificare ori cu nerespectarea prevederilor acestora a lucrărilor de construire, de intervenție, de amenajare sau desființare va putea fi amendată cu sume cuprinse între 50.000 și 1.000.000 de lei, în raport cu gravitatea faptei și cu impactul asupra vecinătăților.