S-a vorbit despre o colaborare cu Andrei Pavel, actualul antrenor al lui Marius Copil și fost antrenor „secund” al Simonei. Acesta a renunțat în vară la Halep, pentru că își dorea un contract intreg. 

Andrei Pavel a declarat că nu ştia că Darren Cahill va înceta colaborarea cu Halep şi nu a vrut să vorbească foarte mult despre posibila revenire a sa în stafful numărului unu monidal.

Pavel Andrei a decis în vară să facă un pas înapoi, pentru că a dorit un contract „full time” și s-a simțit oarecum neimportant ca „secund” al lui Darren Cahill.

Deși în sinea lui își dorea să o antreneze singur pe Halep, după succesul Simonei de la Roland Garros, aceasta a rămas în continuare alături de Darren Cahill, iar Pavel, după o perioadă de câteva luni de gândire, a decis să colaboreze cu Marius Copil, pe care doarea să-l ajute să urce în Top 50.

Acum, există o serie de argumente pentru revenirea lui Pavel lângă Simona, însă fostul mare jucător nu a vrut să vorbească foarte în detaliu despre această posibilitate.

„Eu nu ştiam că Simona urmează să se despartă de Cahill, am văzut de pe Instagram. Despre o eventuală colaborare pe viitor, eu nu am vorbit cu Simona. În plus, am o înţelegere cu Marius Copil”, a spus „Cneazul” pentru Adevărul.

Totuşi, semnale sunt că Simona îl ia în calcul pe Pavel, iar acesta nu a negat o posibilă colaborare.

„Treburile astea oricum nu se stabilesc de e o zi pe alta, e nevoie de un plan”, a mai spus Pavel, conform DigiSport.

 

 

Te-ar putea interesa și: