Vladimir Putin este bolnav în fază terminală și este ținut în viață de medici pentru a termina războiul din Ucraina, susțin noi rapoarte din Rusia, potrivit Daily Star.

Expert rus: Putin bolnav în stare terminală este „ținut în viață de medici”

Medicii folosesc tratamente occidentale avansate pentru pentru a împiedica cancerul să se răspândească în restul corpului său, dar este puțin probabil ca liderul rus să mai trăiască încă un an, au declarat surse pentru presa ucraineană.

„Pot spune că, fără acest tratament străin, cu siguranță nu ar mai fi fost în viața publică din Federația Rusă. El folosește cele mai avansate tratamente și terapia pe care Rusia nu i-o poate oferi. Aș spune că tratamentul a avut prea mult succes. L-au tratat prea bine.”, a declarat Valery Solovey, un politolog rus.

Solovey a adăugat că, în pofida tratamentului avansat, „sfârșitul este deja la vedere, chiar și potrivit medicilor care îl tratează, pentru că niciun medicament nu poate avea succes la nesfârșit”.

El a declarat pentru canalul ucrainean de YouTube Odesa Film Studio că „este evident că are probleme cu mișcarea”. Potrivit expertului, Vladimir Putin a suferit inițial de un cancer de colon care s-a extins „și este mai periculos acum”.

Tratamentul său a dus la o serie de efecte secundare, inclusiv la simptome timpurii ale bolii Parkinson, a susținut Solovey.

„Are probleme medicale destul de grave. Cea mai gravă dintre ele este cea oncologică. Până în prezent, el este ținut pe linia de plutire prin modul în care tratamentul este realizat de medici non-ruși. Strategia și tactica tratamentului au fost definite de medici care sunt în afara Rusiei. Ei sunt medicii care l-au operat în februarie 2020, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu cancer„, a spus expertul.

Cine îi va lua locul lui Vladimir Putin?

Potrivit lui Solovey, Putin plănuiește să îi paseze ștafeta ministrului rus al agriculturii, Dmitri Patrușev, în vârstă de 45 de ani, care este, de asemenea, fiul principalului consilier de securitate Nikolai Patrușev, în vârstă de 71 de ani. Patrușev ar fi anti-Occident și un susținător al războiului din Ucraina.

Alexei Dyumin, fosta gardă de corp a lui Putin și fost ministru adjunct al apărării este, de asemenea, un pretendent la rolul de președinte atunci când Putin va muri.

Dyumin, care este în prezent guvernatorul regiunii Tula, s-a întâlnit vineri cu Putin și cei doi au vizitat o importantă fabrică de armament.

„Putin are acum ultima sa șansă, aș spune eu. Dacă nu se folosește de ea, elitele nu numai că se vor îndepărta definitiv de el… dar vor trece la acțiune. Dacă vorbim despre un succesor, este vorba de o singură persoană, o singură persoană deocamdată, și aceasta este Dmitri Patrușev”, a spus expertul rus.