Teodorovici anunță DUBLAREA impozitului! Despre ce este vorba!

Teodorovici anunță DUBLAREA impozitului! Despre ce este vorba!
Publicat de Alexandra Buican la 18 septembrie 2018, 09:40

Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că prin proiectul de modificare a Codurilor fiscale, pentru toate organizațiile non-profit, procentul din impozitul pe venit al persoanelor fizice care le este direcționat va crește la 3,5% de la 2%, începând de anul viitor.

„Ca principale modificări (ale Codului fiscal – n.red.) sunt multe. De exemplu, știu că era propunerea și solicitarea expresă din partea ONG-urilor – s-a modifica Codul fiscal pentru a lăsa ca acest transfer din zona de impozit să fie direcționat de la 2% la 3,5% către acele structuri non-profit care erau acreditate de către Ministerul Muncii. S-a văzut foarte clar că sunt și alte ONG-uri care fac lucruri bune pentru societate, nefiind neapărat autorizate de Guvern să spunem”, a precizat Teodorovici, într-o declarație de presă, la ministerul de resort.

Ministrul a dat exemplul unor doamne care dețin o clinică de oncologie pentru copiii, fără să menționeze numele cuiva sau al clinicii, cu care a avut discuții. Această clinică nu este autoritzată de Ministerul Muncii, dar Teodorvici a spus că face „lucruri foarte bune pentru români”. „Atunci logic este să poată și acele tipuri de ONG-uri să primească acest transfer la 3,5%, nu la 2%, pentru a suplini scăderea de impozit (n.red. – pe venit) de la 15% la 10%. E una dintre propuneri pe care eu vreau să o susținem, dar vă spun, sunt foarte multe (n.red. – măsuri), venite din mediul economic și vor fi clar măsuri pe care piața de la accepta, nu cred că vor fi oponenți”, a precizat oficialul MFP, citat de Stiripesurse.ro.

Mai exact, este posibil ca acel criteriu care impunea ca doar furnizorilor de servicii sociale să li se vireze cota de 2% din impozitul pe venit să fie eliminat, începând de anul viitor. „Nu cred că acel criteriu își mai are rostul, dacă noi spunem că extindem de la 2% la 3,5% cum era înainte. Noi am fost de bună credință, dar, la discuția pe care am avut-o, la nivel de Guvern (n.red. – în momentul în care a fost impus acel criteriu), ONG-urile prezente n-au spus că sunt și alți colegi din ONG-uri care fac astfel de lucruri nefiind acreditați. Și aceasta a fost ideea pe care s-a mers”, a detaliat Teodorovici.

Numai că, în același timp, legislația prevede un registru al ONG-urilor, a atenționat ministrul Finanțelor. „Cu alte cuvinte, vor fi niște condiții pe baza cărora, după aceea, pe baza înregistrării în registru, se vor primi aceste transferuri, de 3,5%. Așa cum cere un sponsor unui ONG să prezinte rapoarte cu felul în care acei bani din sponsorizare au fost cheltuiți și statul român, printr-un raport al Curții de Conturi, este obligat să facă același lucru. (…) Va fi mult mai simplu și pentru ONG-uri, vor avea mai repede transferul de bani făcut, nu cum era în anii trecuți, când dura luni de zile”, a explicat Teodorovici.

Codul fiscal și Codul de procedură fiscală urmează să fie reunite într-o singură lege, iar un proiect este în lucru la MFP. Anterior, ministrul a declarat că Finanțele au primit numeroase propuneri de modificare a legislației fiscale, care vor fi publicate pe site-ul instituției în cursul lunii septembrie. De asemenea, având în vedere că acest proiect a fost intens discutat cu mediul de afaceri, Teodorovici a susținut, anterior, că va deveni lege până la finalul acestui an și va fi aplicat de la începutul anului viitor, fără să suscite numeroase discuții.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.