Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis recent că țările occidentale trebuie să fie pregătite să-i furnizeze Ucrainei sprijin în contextul în care Rusia nu dă semne că renunţă la intenţiile sale privind războiul în 2023.

Anunț de la vârful NATO. Se întâmplă în 2023. Jens Stoltenberg a anunțat decizia

Stoltenberg a declarat într-un interviu pentru BBC că sprijinul militar va asigura supravieţuirea Ucrainei ca ţară suverană şi va forţa Rusia să negocieze o încheiere a războiului.

Potrivit înaltului oficial aliat, programul de mobilizare parţială adoptat de Rusia în septembrie a arătat că Moscova nu are nicio dorinţă de a pune capăt războiului.

”Forţele ucrainene au avansat de câteva luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat mult mai multe forţe, dintre care numeroase se antrenează acum. Toate acestea indică faptul că ruşii sunt pregătiţi să continue războiul şi pot încerca să lanseze o nouă ofensivă”, a continuat Jens Stoltenberg.

În opinia sa, NATO trebuie să se asigure că Ucraina este într-o poziţie solidă în cazul unor negocieri între cele două părţi beligerante.

”Trebuie să furnizăm sprijin Ucrainei acum, inclusiv sprijin militar, pentru că aceasta este singura modalitate de a convinge Rusia că trebuie să se aşeze la masă şi să negocieze cu bună credinţă şi cu respectarea Ucrainei ca ţară independentă din Europa. Ceea ce ştim este că ceea ce Ucraina poate realiza în jurul acelei mese depinde total de puterea de pe câmpul de luptă”, a explicat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Și Franța va sprijini Ucraina

Anterior, Franţa şi-a reiterat sprijinul pentru Ucraina.

”Vom fi alături de voi în mod sigur. Vă vom ajuta până când este obţinută victoria”, a afirmat preşedintele francez Emmanuel Macron în mesajul său de Anul Noul, adresându-se ucrainenilor.

Ucraina vizată de bombardamente de Anul Nou

„Pe 31 decembrie 2022, forţele armate ruse au întreprins un atac aeropurtat de precizie cu rază lungă împotriva unor instalaţii ale industriei de apărare ucrainene implicate în fabricarea de drone de atac utilizate pentru a comite atacuri teroriste împotriva Rusiei„, a anunţat Ministerul Apărării rus în raportul său zilnic.

„Planurile regimului de la Kiev menite să întreprindă atacuri teroriste împotriva Rusiei într-un viitor apropiat au fost dejucate”, a adăugat ministerul.

Moscova califică adesea drept „atacuri teroriste” operaţiunile întreprinse de armata ucraineană pe teritoriul rus sau a instalaţiilor sale în Ucraina.

Armata rusă a anunţat de asemenea că îşi continuă ofensiva în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, unde se concentrează în prezent grosul luptelor.

Loviturile ruse care au vizat sâmbătă Kievul şi alte oraşe ucrainene s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 50 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor ucrainene.