Aceste bonusuri sunt plătite de consumatorii de energie electrică şi sunt încasate de producătorii de energie în cogenerare (energie electrică şi termică în acelaşi timp) care deţin echipamente cu randamente de peste 70%. În prezent, un număr de 47 de producători de energie primesc aceste bonusuri.

De la 1 ianuarie, factura la energie electrică va scădea cu 3,5% pentru consumatorii casnici, potrivit ANRE, întrucât tarifele de distribuţie, care înseamnă 40% din factura finală, vor scădea cu 12% în medie. ”Am decis o reducere de 3,5% de la 1 ianuarie pentru factura finală. Tarifele de distribuţie au scăzut cu 12% în medie, însă a crescut ponderea certificatelor verzi de la 35 de lei la 43 de lei”, a declarat preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, în urmă cu două săptămâni, potrivit Agerpres.

Ponderea certificatelor verzi în factura consumatorilor casnici a crescut, după ce mai multe companii mari consumatoare de energie au fost exceptate de la plata unei părţi a certificatelor verzi. ”Dacă nu ar fi crescut cota de certificate, factura finală ar fi fost redusă cu 5,5%”, a adăugat Havrileţ, conform aceleiași surse.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Economiei a publicat lista celor 37 de companii exceptate de la plata unei părţi a certificatelor verzi. Printre aceste companii se află Alro Slatina, Arcelor Mittal Galaţi, Lafarge, Carpat Cement, Saint-Gobain, Azomureş.


Te-ar putea interesa și: