Conform ANPC, au fost verificaţi 267 de operatori economici, iar la 97 dintre aceştia (36%) au fost constante abateri de la prevederile legale. Comisarii au controlat o cantitate de peste 13 tone de produse alimentare ecologice aflate la comercializare, din care aproximativ 0,67 tone au fost neconforme.

Amenzi pentru produsele ecologice neconforme

“În urma verificărilor, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, respectiv 49 avertismente şi 59 amenzi, în valoare de 407.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare constând în oprirea temporară de la comercializare a unei cantităţi de 171 de kilograme de produse alimentare ecologice, în valoare de peste 6.000 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate”, se menţionează în comunicatul ANPC, transmite Agerpres.

De asemenea, a fost oprită definitiv de la comercializare o cantitate de 118 kilograme de produse alimentare ecologice, în valoare de aproximativ 1.500 lei, în condiţiile în care aceste produse erau improprii consumului uman.

Potrivit comunicatului, abaterile constatate de comisarii ANPC în urma controalelor au vizat comercializarea produselor alimentare ecologice cu parametrii neconformi, cu ambalajele deteriorate sau în afara datei durabilităţii minimale stabilită de producători, în judeţele: Mureş, Cluj, Galaţi, Brăila, Giurgiu, Mehedinţi, Sibiu, Botoşani şi Municipiul Bucureşti. Au fost găsite nereguli privind etichetarea şi, implicit, informarea consumatorilor, în judeţele Mureş, Galaţi, Bacău, Neamţ, Harghita, Satu Mare, Sibiu, Braşov, Giurgiu, Arad şi Vâlcea, precum şi nerespectarea condiţiilor de expunere la comercializare, în judeţele Mureş, Bihor şi Giurgiu.

Nu în ultimul rând, au fost constatate practici comerciale incorecte în judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu şi Mehedinţi şi abateri privind afişarea preţurilor, în judeţele Mureş, Giurgiu, Gorj, Vaslui, Cluj, Brăila, Mehedinţi, Bacău, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Teleorman, Călăraşi, Botoşani şi Prahova.

Recomandările ANPC pentru consumatori

Reprezentanţii ANPC sfătuiesc consumatorii ca în momentul achiziţionării de produse ecologice alimentare să acorde o atenţie deosebită aspectului şi să urmărească modul de etichetare. Acesta trebuie să conţină următoarele elemente: denumirea produsului alimentar; lista ingredientelor; orice ingredient sau adjuvant tehnologic care provoacă alergii sau intoleranţă; cantitatea de anumite ingrediente sau categorii de ingrediente; cantitatea netă de produs alimentar; data durabilităţii minimale sau data limită de consum; condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare.

De asemenea, eticheta trebuie să mai ofere informaţii despre numele sau denumirea comercială şi adresa operatorului din sectorul alimentar menţionat; ţara de origine sau locul de provenienţă a produsului; instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar; pentru băuturile care conţin mai mult de 1,2 % de alcool în volum, concentraţia alcoolică dobândită; o declaraţie nutriţională.

Suplimentar, etichetarea trebuie să mai conţină, obligatoriu, numărul de cod al autorităţii sau al organismului de control care reglementează activitatea operatorului care a desfăşurat cea mai recentă operaţie de producţie sau procesare; sigla Comunităţii, în cazul produselor alimentare preambalate; în cazul în care se utilizează sigla Comunităţii, o indicaţie a locului unde s-a cultivat materia primă agricolă din care se compune produsul trebuie să apară în acelaşi câmp vizual cu sigla.

ANPC avertizează!

ANPC avertizează că indicaţia “UE” sau “non-UE” poate fi înlocuită sau completată cu numele unui stat, în cazul în care întreaga materie primă agricolă din care se compune produsul a fost cultivată în statul respectiv. Utilizarea siglei comunitare menţionată, precum şi indicaţia locului unde s-a cultivat materia primă agricolă sunt opţionale pentru produsele importate din ţări terţe.

“Nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare a componentelor cu efecte alergene. Refuzaţi produsele alimentare ecologice pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare şi cele pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită”, transmit reprezentanţii ANPC.

Consumatorii trebuie să solicite la cumpărarea produselor alimentare ecologice bonul de casă şi să îl şi păstreze pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, va dori să reclame calitatea sau siguranţa unui produs.

Nu în ultimul rând, ANPC recomandă consumatorilor să nu cumpere produse alimentare ecologice din locuri neautorizate, în condiţiile în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care se poate justifica tranzacţia comercială şi astfel există riscul achiziţionării unui produs neconform sau chiar nesigur care poate afecta sănătatea.