Angela Merkel: Căderea Zidului Berlinului este un semnal de speranţă pentru popoarele oprimate

Angela Merkel: Căderea Zidului Berlinului este un semnal de speranţă pentru popoarele oprimate
Publicat de Elena Mihai la 9 noiembrie 2014, 19:36

Căderea Zidului Berlinului este un semnal de speranţă pentru ţări precum ‘Ucraina, Siria, Irak’, unde ‘libertăţile sunt ameninţate sau chiar călcate în picioare’, a declarat cancelarul german Angela Merkel, cu ocazia ceremoniilor de duminică dedicate împlinirii a 25 de ani de la respectivul moment istoric, transmite AFP.

”Putem schimba lucrurile în bine – acesta este mesajul căderii Zidulul” la 9 noiembrie 1989, a spus Angela Merkel, în cadrul unei ceremonii la Memorialul Zidului Berlinului. ”El este adresat nouă, celor în Germania, dar şi altora din întreaga lume, în special, în acest moment, oamenilor din Ucraina, Siria, Irak şi din toate regiunile din lume unde libertăţile şi drepturile omului sunt ameninţate sau chiar călcate în picioare”, a adăugat ea.

”Căderea Zidului Berlinului a arătat că visele pot deveni realitate”, a adăugat şefa guvernului german, care a crescut în RDG şi avea în acel moment 35 de ani. ”Alte ziduri pot fi distruse, zidurile dictaturii, violenţei, ideologiilor, urii', a mai spus Angela Merkel, care şi-a început cariera politică în siajul evenimentului de la 9 noiembrie 1989. Ea a amintit că regimul comunist est-german a fost 'un stat al lipsei legii', 'un stat care îşi supraveghea' cetăţenii şi încălca 'drepturile fundamentale precum libertatea de opiniei şi cea a presei'. (Sursa: Agerpres)

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.