S-a întors la Antena 1! Răsturnare totală de situație în televiziune

S-a întors la Antena 1! Răsturnare totală de situație în televiziune

SURSA FOTO: Facebook, Antena 1

Publicat de Georgiana-Natalia la 28 octombrie 2023, 12:48

O mare vedetă se întoarce la Antena 1! Va prezenta o nouă emisiune TV, dar va apărea și în telenovela românească „Lia, soția soțului meu”. Despre cine este vorba mai exact?

Andrei Aradits se întoarce la Antena 1! Va prezenta o nouă emisiune TV

Andrei Aradits se întoarce la Antena 1! În ciuda faptului că a avut o lungă colaborare cu Antena 1, Andrei Aradits a plecat la PRO TV pentru a juca în serialul românesc „Vlad”. Acum, însă, „s-a întors acasă”.

Vedeta va juca în „Lia, soția soțului meu”, dar va prezenta și o nouă emisiune TV. Se numește: „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?” și va fi difuzată curând pe micile ecrane, relatează CANCAN.

Andrei Aradits
SURSA FOTO: Facebook, Andrei Aradits

„Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”

Antena 1 dă extemporal la distracţie! Postul TV provoacă telespectatorii să răspundă la întrebarea „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”. Emisiunea TV le va da şansa adulţilor să-şi testeze cunoştinţele dobândite în clasele primare şi să câştige sume considerabile de bani.

„Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?“ este un show de divertisment, plin de poveşti deosebite, copii isteţi, adulți carismatici, momente tensionate şi clipe emoţionante.

Prezentatorul TV va pune la dispoziţia concurentului zece materii cu grad variabil de dificultate. De la clasa a I-a, până la clasa a V-a. Concurentul poate cere ajutorul celor cinci copii prezenţi în platou, prin intermediul variantelor ajutătoare:

  • COPIAZĂ – concurentul va copia răspunsul copilului;
  • TRAGE CU OCHIUL – concurentul are opțiunea de a se inspira de la copil și de a alege dacă va merge pe varianta acestuia sau pe propriul răspuns;
  • SALVEAZĂ -MĂ – dacă jucătorul răspunde greșit și copilul corect, acesta este salvat și rămâne în joc.

În cazul în care răspunde greșit sau se retrage, concurentul trebuie să spună spre cameră „Nu sunt mai deștept decât un copil de clasa a V-a!”.

Copiii ştiu lucruri pe care adulţii le-au uitat demult sau nu le-au ştiut niciodată. De la profesori, învăţători, taximetrişti, bucătari sau doctori, cu toţii vor trebui să-şi răspundă la întrebarea „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”.

Atenție! Momentan, nu se știe data exactă la care va apărea emisiunea respectivă.

Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a
SURSA FOTO: Antena 1
Informații articol
Despre autor
Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.